Prima pagină > Despre Lichele, Dosare > PNŢ-ul, partidul cameleon – 7

PNŢ-ul, partidul cameleon – 7

iuliu-maniu-pntPNŢ-ul s-a aliat cu toate formaţiunile politice interbelice, de la PCR la Garda de Fier, hrănindu-se cu iluzia puterii. A contribuit, prin manevrele lui Maniu, la aducerea lui Carol II pe tron doar pentru a accede la guvernare. Odată cu instalarea prea-curvarului rege, ţara a devenit o biată vacă de muls la ale cărei ugere aveau acces numai Camarila în frunte cu sinistra jidaucă Elena „Duduia” Lupescu (Grünberg). Toate tragediile petrecute în regimul carlist, între 1930 şi 1940 îşi au rădăcinile în acţiunile iresponsabile ale lui Iuliu Maniu şi PNŢ-ului din ’29 – ’30. Este un fapt de netăgăduit, recunoscut de toţi marii istorici !

Şi pentru ce s-au luptat vajnicii ţărănişti ? Păi, pentru accesul la putere şi resurse, indiferent de consecinţe ! Spun asta pentru că cele 2 guvernări ţărăniste au fost marcate de măsuri catastrofale şi scandaluri de corupţie majore. Au votat şi pus în aplicare o nouă lege administraivă ca tendinţe regionaliste, care să ducă la destramarea unităţii statale, cheltuind în acest scop 2,5 miliarde lei anual din buget.

Au împuşcat în mod stupid şi criminal, la Lupeni, 30 de muncitori, spre marea saţisfactie a comuniştilor, aliaţii guvernului Maniu. Au dat pe coloniştii aromâni din Cadrilater pe mâna Bulgarilor, spre a-i schingiui şi a le lua pământurile date în stăpânirea lor de guvernele trecute. Au lasat elementul românesc din Bucovina pradă uneltirilor agitatorulai ucrainean Krakalia. Au aprobat gestul ticălos al primäriei oraşului Haţeg de a schimba denumirea străzii Ion I. C. Brătianu în aceea a fostului primar maghiar Musvángi, care, neputând suferi tovărăşia „porcilor de valahi”, se mutase în Budapesta.

Şi-au permis să persecute pe funcţionarii „regăţeni” şi să-i maltrateze, din ordinul ministrului de interne Vaida Voevod, până şi pe invalizii de război, cară îşi cereau drepturile, călcate în picioare de guver, care in acelaşi timp îmbuiba, graţie concursului interesat al lui Romulus Boilă, nepotul d-lui Maniu, cu pensii de sute de milioane anual pe funcţionarii unguri, care refuzaseră în repetate rânduri sa depună jurământul de credinţă statului român. Au facilitat comisioane de zeci şi sute de milioane, încasate de diferiţi favoriţi ai guvernului cu prilejul înstrăinării regiilor statului (chibrite, telefoane, etc.).

La începutul guvernărilor PNŢ, România avea un buget de peste 50 de miliarde de lei ! Mare parte din el a intrat în buzunarele prietenilor, apropiaţilor şi rudelor „stângiştilor” ţărănişti. Până la urmă, acesta a fost şi scopul zbaterilor PNŢ-iste, umplerea buzunarelor ! Au intrat săraci lipiţi şi cu datorii imense la guvernare şi au ieşit, după 5 ani putrezi de bogaţi. Cât despre contribuţia Partidului Naţional din Transilvania la Marea Unire din 1918, urmează să vă prezentăm câteva documente şi „întâmplări” foarte incomode. Dar toate acestea în alte articole.

Până atunci repet: „Mai uşor cu pianul pe scări” d-le Pavelescu !

Categorii:Despre Lichele, Dosare
  1. 24/01/2014 la 20:39

    Sa nu uitam doua chestiuni despre care azi se vorbeste extrem de putin. Prima si cea mai importanta a fost Concordatul cu Vaticanul care a fost semnat la 10 mai 1927 de către Vasile Goldis (ministru de externe) si Iuliu Maniu (prim – ministru), ambii greco-catolici. Tot ponosul pe care BOR si poporul roman il trag acum, de pe urma acestui nenorocit act il tragem. Sa nu-i uitam nici pe urmasi, jalnica guvernare taranista, cu acel nenorocit “restitutio in integrum” sub plapuma caruia au urmarit retrocedarea proprietatilor bisericii greco-catolice, proprietati care la origine n-au fost ale ei, pe vremea stapanirii maghiare, biserica greco-catolica avand doar drept de folosinta, asa au fost preluate de statul roman dupa Marea Unire. Si nu in ultimul rand, sa nu uitam dorinta “secreta” a lui Iuliu Maniu cu privire la autonomia Ardealului, dorinta care nu da nici azi pace unor minti bolnave. Comunistii nu erau ei atat de prosti pe cat se crede azi, capii taranistii aveau suficiente pacate fata de poporul roman, cat sa infunde 10 vieti puscaria.

    Apreciat de 1 persoană

  2. merisorul
    25/01/2014 la 13:07

    Ma voi referi la aceste „afaceri” in articolele viitoare. Cu stima.

    Apreciază

  1. No trackbacks yet.

Comentaţi