Prima pagină > Cei care scriu, Dosare > Mihail Sadoveanu -„Contele de Ciorogârla”

Mihail Sadoveanu -„Contele de Ciorogârla”

Unul dintre cele mai ucigatoare pamflete, scrise de Pamfil Seicaru,  este cel închinat lui Sadoveanu. Sadoveanu, dupa 23 august 1944, nu doar ca se lipise de comunisti, dar îi furase lui Seicaru tot: conac, mobila, tacâmuri, pat si probabil chiar si „nadragii”, cum spunea Victor Frunza.
Cândva cei doi fusesera apropiati. Petrecusera chiar o seara la Falticeni, când crâsmarul le-a scos din hruba de doi kilometri lungime, sticle vechi de Cotnari. Si apoi, brusc, viata casca între ei o prapastie fara pod de unire. Prapastia s-a numit atitudinea fata de soarta României: unul reprezenta destinul învinsului, celalalt al învingatorului. Unul anticomunist, celalalt stalinist.

Tocmai aceasta diferenta de atitudine îl face pe Pamfil Seicaru sa-i scrie lui Sadoveanu, poreclit la vremea respectiva „Contele de Ciorogârla” (unde se afla conacul lui Seicaru) în termenii cei mai duri: „Dimensiunile talentului dumitale, tovarase, nu pot acoperi galeata cu laturi a marxismului de ocazie pe care o porti cu atâta zel… Este trist, tovarase Sadoveanu, si o stii mai bine decât mine ca faci parte din Comitetul de administratie a coloniei care pâna la 23 august 1944 a fost un stat suveran… M-am gândit mai ales la dumneata, la rolul sinistru pe care îl joci în aceasta crucificare a neamului românesc. Si cu atât mai mult ne doare, cu cât mânjesti ca un netrebnic tot ce ne-a încântat tineretea noastra de pretuitori ai literaturii”.

Fata de cel care scrisese „Mitrea Cu-Cur”, cum spunea Pastorel Teodoreanu, Pamfil Seicaru avea numai dizgratie. Acest pamflet a fost scris si tiparit în 1954, când Sadoveanu mulsese bine vaca Ciorogârla, unde statea pe locul „tradatorului” condamnat la moarte. Prin 1949 mosia lui Seicaru de la Ciorogârla avea sa intre în patrimoniul proaspat înfiintatului GAS, Sadoveanu primind o alta vila de lux, de data asta „la sosea”. Oricum, în urma lui nu mai ramasese nimic din inventarul si mobilierul fermei care apartinuse pâna în 1944 lui Pamfil Seicaru. Orice ai face, daca dai la o parte durerea din glasul lui Seicaru din acest pamflet, gasesti omul care stia ca nu se va mai putea întoarce niciodata în tara din pribegia pe care si-o impusese, pentru ca în curtea casei lui, la masa lui, în patul lui avea sa dea peste un ins pe care îl stia foarte bine: Sadoveanu. Omul care tinea în mâna sentinta „Tribunalului poporului”. Despre acest ins, Seicaru se putea doar întreba: „ma întreb ce mârsave dovezi de slugarnica fidelitate ai putut da ca sa fii mentinut”. Unde? La masa învingatorilor. Tragic loc.

Anunțuri
Categorii:Cei care scriu, Dosare
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Comentaţi

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s