Prima pagină > Diverse, Dosare > Istoria nescrisă a prostituţiei la români 1

Istoria nescrisă a prostituţiei la români 1

Nu mă voi referi în aceste articole la curvele din politica românească, sunt dezgustătoare şi nici nu practică această meserie cu profesionalism. Voi răsfoi paginile istoriei celei mai vechi îndeletniciri, cu referiri la practicarea ei între graniţele ţărişoarei noastre.

Primele bordeluri au fost înfiinţate încă de pe vremea perşilor ! „În antichitate prostituata se numea „hetairă” (din limba greacă, cu înţelesul de tovarăşă, însoţitoare). În Grecia Antică „hetaira” indica o categorie specială, comparabilă cu o curtezană din Renaştere sau din Franţa secolului al XVIII-lea”, explică istoricul Adrian Majuru.

Pe plaiurile noastre, fenomentul este menţionat prima dată în Moldova anului 1472,  în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi se referă la încercarea domnitorului de a stopa reţelele de racolare a  fetelor din Moldova care erau duse să se prostitueze la turci, cu precădere în Constantinopole. În palatul Topkapi, reşedinţa haremurilor sultanilor otomani, se aflau femei din toate colţurile lumii. Majoritatea erau răpite sau capturate din ţările vecine: Grecia, Serbia, Bulgaria, Ţările Române, Cerchezia, Georgia, Ungaria, Persia.

Existau şi femeile exotice primite cadou din ţări îndepărtate precum Rusia, Spania, Italia, Franţa, Arabia, China, India, Africa Neagră. Înainte de construirea palatului Topkapi , cadânele sultanilor turci trăiau în jurul acestora în clădirile administrative. Ele îi urmau în campanile militare şi erau transportate în căruţe speciale. Multe cadâne erau furate din căruţe de duşmanii turcilor şi eliberate.

Paul de Alep, un călător care a poposit pe teritoriul Moldovei în 1643, descria modul în care erau pedepsite femeile uşoare: li se tăia nasul, erau puse pe stâlpul infamiei sau erau înecate in râuri. În “Îndreptarea legii” document tipărit din ordinul lui Matei Basarab, se precizau pedepse atât pentru prostituate cat şi pentru proxeneţi: “Votru sau supuitoriu se cheamă acela ce are muieri la casa lui, de le ţine pentru dobânda lui, carele-şi dau trupurile de le spurcă bărbaţii cei răi şi fără omenie pentru puţină dobândă pierzătoare de suflet”

Mama care-şi prostitua fiica era însemnată la nas, iar ,,profesoara” care îndemna fata la desfrâu era pedepsită de pravilă cu ,,vărsarea de plumb topit în gură”. Bărbatul care-şi exploata nevasta era ucis după ce, dezbrăcat, era purtat prin târg, legat de un măgar, cu faţa spre coada acestuia şi era biciuit.Proprietarul unei clădiri, care îngăduia prostituate în casa sa, şi-o pierdea. ,,Curva se cunoaşte pre locul ce lăcueşte şi pre veşmintele ce poartă”

Pe vremea domniilor fanariote, în secolul 18, se făceau presiuni din partea mitropoliţilor pe conducători, să stopeze “păcatul curviei, ce vatămă sufletul şi înnebuneşte trupurile”. În 1751, la Timişoara,  împărăteasa Maria Tereza a Austriei a ordonat să fie adunate prostituatele din imperiu si să fie duse în Banat pentru “a-l popula”. De frica bolilor venerice apar aici primele norme de igienă sexuală, vizitele periodice şi obligatorii la medic. Cu toate acestea, în perioada respectivă sunt menţionate  epidemii de sifilis în Caransebeş, Arad şi Timişoara.

Prin 1800 „fetiţelor” li se zicea: mititică, leliţă, taliancă, vino încoa’, ori femeie podană. Toată ziua le vedeai stând şi zâmbind şăgalnic pe Podul Mogoşoaiei, aşteptându-şi, senine, clienţii. Bucureştenii le mai strigau „podărese”, pentru că „făceau podul”.

Pe la 1849, comandantul trupelor turceşti, Fuad Efendi, care urmărea revoluţia valahă, a invitat la un bal, dat în cinstea lui, cîteva „curtezane” şi „grizete” (dame de la bordel) alături de cucoanele din înalta societate, precizează istoricul Adrian Majuru. Pentru că regina balului a fost aleasă o „grizetă”, madamele au făcut tărăboi, unele dintre ele leşinînd de invidie. S-au supărat pentru că Fuad a invitat la petrecere şi prostituatele. Acesta le-a răspuns: „De ce doamnele mele? Şi ele erau frumoase! Şi ele erau îmbrăcate bine! Şi ele jucau bine! Şi ele se purtau cu bună cuviinţă! Ba încă pe dînsele nimeni nu le-a auzit să se fi supărat pentru că eraţi D-voastră în bal.”:)

Istoricul Adrian Majuru povesteşte: „Prima încercare de monitorizare şi reglementare a prostituţiei s-a făcut la 1859, după ce, în 1853 a fost introdusă obligativitatea condicuţei. Regulamentul din 1859 împărţea prostituatele în trei catogorii, după felul în care se afişau: femeile ce întrebuinţează această profesie pe faţă şi fără pericol, acelea care fac această profesie în taină, cu oarecare îngrijire şi cu pericol şi acelea care întrebuinţează această meserie cu ajutorul altor femei „făcătoare de bine”.

Matroanele bordelurilor cunoscute din Bucureşti erau numite „femei pezevenchi” şi îşi trimiteau „fetiţele” la „revizia doftoricească” regulat, de două ori pe săptămînă. Prostituatele au fost catagrafiate cu menţiunea domiciliului şi a oraşului de provenienţă. Controlul medical era riguros reglementat. Cele care se sustrăgeau obligaţiilor erau pedepsite. Prima oară li se dădea un fel de amendă de un galben, numită ştraif. A doua oară prinse, plăteau doi galbeni şi executau arest şapte zile. A treia oară, Departamentul din Năuntru hotăra exilul lor pentru trei ani, într-un loc stabilit de autorităţi.” La inceputul secolului 19, Ioan Caragea domnitor fanariot, punea taxe pe prostitutie. Un fel de impozite.

Numele de „cartierele rosii” provine de la felinarul roşu, asociat caselor de toleranta. Alegerea acestei culori pentru  industria placerilor isi are originea in  lămpile roşii purtate de lucrătorii de la căile ferate, lăsate la usa blordelurilor, pentru a fi găsiţi mai uşor în cazul în care apareau probleme pe sinele de cale ferata sau se modifica traseul vreunui tren.

Pe la jumătatea secolului al XIX-lea bordelurile erau deseori ascunse în spatele „marşanderiilor”, nişte ateliere de croitorie pentru dame de lux. Frumoase de picau, „grizetele” erau utilizate din plin, atât în atelierele de lucru, cât şi pentru prezentarea rochiilor. La evenimentele mondene îşi ţuguiau guriţele ca fraga, boite din abundenţă cu ruj franţuzesc şi oricând erau capabile, ca nişte actriţe, să-şi dea peste cap ochişorii codaţi. Le găseai la intrările hotelurilor de lux, în faţa vitrinelor cu bijuterii, cu blănuri scumpe din centru, în Cişmigiu sau în Romană.

va urma

Anunțuri
Categorii:Diverse, Dosare
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Comentaţi

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s