Prima pagină > Diverse, Dosare > Istoria nescrisă a prostituţiei la români 3

Istoria nescrisă a prostituţiei la români 3

Legalizat sau nu de autorităţi, comerţul cu plăceri are parfumul şi aroma sa inconfundabile. Femei frumoase, voluptoase, unele culte, au aprins în timp, pasiuni nestăvilite în lumea bărbaţilor. De la adolescenţi şi până la bătrâni, majoritatea au frecventat bordelurile, în căutarea unor clipe de plăcere şi linişte. „Fetiţele” îi aşteptau…

„Lupanar-ul”, termenul deja consacrat, însemna  casă de toleranţă sau  bordel. În perioada interbelică, doamnele şi prostituatele ştiau unele de altele, dar nu-şi vorbeau, acceptând prezenţa celeilalte în viaţa bărbatului pe care îl împarţeau, dar se ignorau reciporc. Era vorba de rang si de protejarea statutului, iar fiecare dintre ele işi juca, cât mai bine cu putinţă,  atu-urile. Singurii care aveau acces în ambele lumi dominate de sexul frumos, erau bărbaţii. 🙂

Între anii 1925 – 1927, în baza unei noi legi apărute, era interzisă prostituţia în casele de toleranţă, iar persoanele care vroiau să practice în continuare această meserie se expuneau riscului  penal al delictului de contaminare cu boli venerice. Condica  a fost înlocuită cu o fişă de sănătate care a devenit confidenţială şi cuprindea starea de sănătate a persoanelor care prestau.

Într-un document din 1927 este menţionat faptul că, în România,  practicau prostituţia 12.431 femei: 9.610 românce, 8 italience, 17 franţuzoaice, 18 grecoaice, 61 rusoaice, 25 turcoaice, 1.404 unguroaice, 170 poloneze, 171 cehoaice si 947 de alte nationalităţi. În 1930, a apărut legea sanitară, prin care trebuiau desfiinţate casele de toleranţă, iar prostituţia era scoasă în afara legii, dar „meseria” a continuat să funcţioneze sub protecţia tacită a autorităţilor.  Regulamentul numărul 24 din 1943 a redefinit statutul prostituatei şi al patronului de bordel. Frecventarea şi staţionarea în spaţiul public şi de consumaţie publică au fost interzise şi s-a introdus carnetul medical în care erau trecute consultaţiile medicale, locaţia autorizată de practică a prostituţiei şi instrucţiuni pentru regulamentul interior.
Elevii de liceu şi bărbaţii cu posibilităţi financiare reduse, mer­geau la bordeluri destinate unor clase sociale cu venituri mici, unde aglo­meraţia era mare în zilele de salar. Nu numai prostituatele işi rotunjeau astfel veniturile, ci şi nevestele lăutarilor , iar acest lucru se desfasura sub privirile şi cu asentimentul  soţilor, timp în care bărbaţii lor cântau în local. Bordelurile de lux aveau restaurante ele­gante şi scumpe, iar fetele erau foarte frumoase şi educate, îmbrăcate în toalete aduse direct de la Paris ! Multe dintre ele vorbeau franceză şi engleză. În holul de intrare exista o garderobă, unde,  fata care îţi lua haina, iti prezenta catalogul  cu pozele şi preţul fetelor.
Clienţii erau conduşi în salonul de primire, unde socializau la un pahar de tărie. Dama de companie işi prelua clientul şi se retrăgeau împreună în cameră. Multe dintre fetele din bordelurile de lux trăiau în două lumi paralele: ziua aveau un loc de muncă onorabil, iar seara se transformau în dame de consumaţie pentru a-şi completa veniturile. O astfel de femeie avea cam 6-7 clienţi şi nu primea clienţi noi. În general, acest serviciu era solicitat de către domni cu posibilităţi financiare mari, care îşi doreau o relaţie stabilă cu o amantă de pro­fe­sie.
În vara lui 1944, o prostituată făcea următoarea declaraţie cu privire la tarifele personale: „500 de lei fiecare client, cu două, trei rapoarte sexuale şi dormit cu el”. Asta în condiţiile în care salariul vremii oscila între 200 şi 800 de lei. Spre exemplu, un mecanic de locomotivă, una dintre cele mai bine plătite meserii, avea în jur de 850 de lei şi o pâine de 2,5 kg raţie pe zi.  Tot atunci a aparut  «Livretul de economii» al prostituatei şi obligaţia patronului de a depune la Casa de Economii 10% din încasările zilnice ale femeii.
Ultimele case de toleranţă, au fost închise în 1949, de ziua lui I.V. Stalin. Prostituatele erau trimise în Centre de reeducare pentru „adaptarea lor la exercitarea unei meserii şi al redresării lor morale”. Incriminarea prostituţiei  s-a făcut prin publicarea articolului 433 din noul Cod Penal apărut în 1957, unde practicarea acestei meserii era considerată infracţiune. Prostituatele prinse în fapt erau imediat trimise în fabrici. Multe prostituate rămâneau însă în serviciul şefilor comunişti şi numai aparent erau angajate în vreo fabrică. Prin anii 1965 – 1970, tinerele,  care în urmă cu două – trei decenii erau prostituate cu carnet,  erau acum muncitoare cu vechime. Deveniseră femei respectabile, cu familie şi copii, doar securitatea le mai folosea uneori, în diferite misiuni…
va urma
Anunțuri
Categorii:Diverse, Dosare
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Comentaţi

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s