Prima pagină > Ororile Aliaţilor > Masacrele Hoardelor Roşii (1)

Masacrele Hoardelor Roşii (1)

Uniunea Sovietică nu a recunoscut semnarea de către Rusia Imperială a Convenţiilor de la Haga din 1899 şi 1907 şi apoi pe cele de la Geneva, care precizau printre altele şi regimul deţinuţilor de război. URSS a refuzat să facă acest lucru până în 1955.

Broniki : Vara lui 1941. Armata germană avansează pe teritoriul Ucrainei de Vest. La 1 iulie, în preajma localităţii Broniki, unităţi ale batalionului 2 infanterie şi ale regimentului 60 artilerie angajează lupte cu forţele diviziei 20 blindate din Armata Roşie. După lupte crâncene, germanii se predau când termină toate rezervele de muniţie. Cei 180 de militari germani, care au supravieţuit, sunt forţaţi să se dezbrace, apoi le sunt legate mâinile la spate. Sunt măcelăriţi toţi prin înjunghiere, împuşcare sau aruncaţi în aer cu grenade. Cadavrele au fost descoperite a 2-a zi de către un batalion de recunoaştere german. Nici un ofiţer sovietic nu a fost acuzat…

Feodosia : În Peninsula Crimeea, pe malul Mării Negre, se află portul Feodosia. În data de 3.11.1941 oraşul a fost cucerit de infanteriştii germani din Diviziile 46 şi 170. Cum urma atacul asupra Sevastopolului, o mare parte dintre militarii germani au fost mutaţi din oraş. Au rămas doar spitalele militare în care erau trataţi răniţii şi un mic detaşament care să asigure ordinea.  În 29.12.1941, dupăamiază, oraşul a fost bombardat de flota sovietică, apoi au debarcat unităţi de infanterie şi marinari. De abia pe 18.01.1942 germanii s-au întors în Feodosia. Ce au găsit ? Marea majoritate a personalului medical ucis. Răniţii germani fuseseră aruncaţi pe ferestrele spitalului, pentru a face loc ruşilor. Peste corpurile aruncate, fusese turnată apă pentru a înghţa mai repede. Mormane de cadavre aruncate pe plajă, cu urme de bătaie şi mutilări. Erau aşezate la marginea apei astfel încât să fie pătrunse de apă şi congelate Au reuşit să supravieţuiască 12 oameni, ascunşi în pivniţe. În jur de 160 de militari germani răniţi au fost masacraţi…

Grischino : Localitatea situată la nord-vest de Donetz era un important centru industrial din URSS, mai precis din Ucraina. Ocupată de germani, a fost recapturată de Armata Roşie şi din nou de germani prin Divizia 7 Blindată printr-o contraofensivă în februarie 1943. Au fost găsiţi 596 de morţi . Asasinările s-au făcut, în majoritate prin împuşcare. Multe cadavre purtau urmele unor mutilări oribile. Bestiile roşii le tăiaseră nasurile şi urechile, le amputaseră organele genitale şi erau băgate în gură. S-au găsit asistente medicale violate şi cu sânii tăiaţi. În subteranele gării fuseseră adunaţi 120 de militari germani şi împuşcaţi cu mitralierele. În acest odios masacru şi-au pierdut viaţa: 406 germani, 89 italieni, 9 români, 4 unguri, toţi prizonieri de război. Au mai pierit muncitori, voluntari ucrainieni şi asistente medicale germane. Ca de fiecare dată, istoria nu iartă, au existat martori supravieţuitori, civili care au povestit grozăviile petrecute şi niciodată pedepsite…

Anunțuri
Categorii:Ororile Aliaţilor
  1. acronim
    25/10/2012 la 13:05

    Referitor la Teodosia…….javrele astea de rusi impreuna cu dragii lor aliati angloamericani imediat au speculat faptul cum s-au purtat nemtii la recucerirea orasului Harkov, cand au ucis toti soldatii rusi spitalizati aruncand cu grenade incendiare peste ei, etc.
    …dar cand vezi ce faceau rusii in ce este prezentat mai sus (lucruri care nu le vom afla niciodata) e foarte de inteles razbunarea soldatilor germani, si practic vointa lor de lupta, Kursk si altele, desi era stiut a fi in defavoarea lor, oamenii au vrut razbunare si au fost foarte motivati.
    si cand te gandesti ce texte de idioti au discovery si bbc cand lanseaza intrebarea: de ce germanii au luptat pana la capat? pt ca erau bestii si se drogau cu amfetamine.
    Sa le fie rusine!

    Apreciază

  2. acronim
    25/10/2012 la 13:06

    precizez ca incidentul cu recucerirea Harkovului a avut loc in 1943.

    Apreciază

  3. Nicolae
    24/02/2013 la 19:00

    Cei mai Mari Criminali sunt comunisti si derbedei lor aliati „democrati” occidentali!

    Apreciază

  1. No trackbacks yet.

Comentaţi

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s