Prima pagină > Diverse, Poporul Ales > Maestrul Sică Alexandrescu, cenzurat de evrei

Maestrul Sică Alexandrescu, cenzurat de evrei

Personalitate de prim rang a teatrului românesc, Sică Alexandrescu (n. 1896 – d. 1973) a fost un regizor român format şi influenţat în activitate de şcoala realistă a lui Paul Gusty. A montat o multitudine de comedii, lucrări dramatice româneşti şi ruseşti. A fost de două ori laureat al Premiului de Stat.

În anii 1940 a reuşit, în dese rânduri, rara performanţă să adune vedetele teatrelor importante din Bucureşti, realizând – fie ca regizor sau ca director de teatru – spectacole cu distribuţii extraordinare, în care chiar şi rolurile secundare erau ţinute de mari actori. Între ele:  – „Azilul de noapte” (de M. Gorki) cu: Tony Bulandra, Geoge Vraca, G. Storin, Romald Bulfinski, Beate Fredanov, Jules Cazaban, Dina şi Tanti Cocea, Ion Mortun, Talianu, Agnia Bogoslava, Fifi Harand  – „Tâlharii” (de Schiller) cu: George Vraca, Mihai Popescu, Dina Cocea, Cristofor Etterle, Ion Iancovescu, Ciprian – „O noapte furtunoasă” (de I.L.Caragiale), cu: Alex. Giugaru, Florica Demion, Leny Caler, Ion Iancovescu, G. Timica, Silvia Dumitrecu-Timica.

Sică Alexandrescu a semnat, deasemenea, şi două dintre cele mai populare pelicule cinematografice ale perioadei imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial, rămase până astăzi de referinţă – „O scrisoare pierdută“ (1953), ecranizare de succes a piesei lui I. L. Caragiale, şi „Bădăranii“ (1960), după piesa omonimă scrisă de Carlo Goldoni.

Atitudinea şi gesturile lui Sică Alexandrescu faţă de comunitatea evreiască din România în timpul războiului, au primit „recunoştinţa” conducătorilor acestei etnii într-un mod cel puţin bizar. Decretul-lege publicat în „Monitorul Oficial” din 08. 09. 1940 prevedea eliminarea evreilor din teatrele româneşti. Evreii din Bucureşti şi-au organizat un teatru propriu – „Baraşeum”, cu acceptul ministrului legionar al cultelor din 1941, poetul-martir Radu Gyr, singurul teatru evreiesc din vremurile acelea de război ! Mai mult, o serie de nume sonore din lumea teatrului au încercat şi reuşit să ajute persoanele de etnie evreiască care erau obligate la muncă în folosul comunităţii. Dar ce fel de muncă prestau ei ?

„Marele Stat Major putea utiliza evreii între 18 şi 50 ani la munca de interes obştesc, pentru nevoile Armatei sau a altor instituţii publice, timp de 60 până la 180 zile pe an; cei chemaţi pentru anumite lucrări erau constituiţi în detaşamente de muncă, sub comandă militară. În perioada muncii de interes obştesc, evreii lucrau în ţinută civilă, drepturile de hrană şi soldă fiind echivalente cu ale trupei; celor săraci li se plăteau şi 15 lei pe zi pentru uzul echipamentului; durata zilei de muncă era de 9 ore, iar sărbătorile legale erau respectate. În mod ostentativ (?), evreii erau folosiţi pentru curăţat zăpada, măturatul străzilor, săparea de şanţuri şi în alte activităţi umilitoare (a se reţine că cei care practică aceste activităţi sunt, de fapt, umiliţi ! Interesantă viziune despre muncă…).

Regizorul Sică Alexandrescu, pe atunci directorul Teatrului de Comedie, pentru a-şi salva foştii angajaţi evrei de la munca obligatorie, a cerut să se înfiinţeze şi la teatrul său un asemenea detaşament. Printre cei repartizaţi la acest teatru s-au aflat actriţele Leny Caler, Agnia Bogoslova, Tina Radu, actorii Alexandru Finţi şi Villy Ronea, pictorul-decorator W. Siegfried, sufleurii Victor şi Bebe Godeanu, precum şi diverşi funcţionari.” (extras din raportul ROMÂNI PRINTRE „CEI DREPŢI ÎNTRE POPOARE” de yadvashem.org).

„Astfel, in 1960, am fost informat că la Teatrul de revistă din Bucureşti a izbucnit un scandal antisemit. Povestea era incredibilă (?). Unul dintre regizori, Sică Alexandrescu, a compus un scheci despre un negustor ambulant evreu. Fondul scenetei era, de fapt, real. A existat un asemenea personaj în Bucureşti, pe vremea când eram student. Bătea străzile în cartierul evreiesc, strigând în gura mare: „Electrica, electrica”. Era evident că negustorul acesta ambulant simboliza un tip de evreu (?). Toată bucata avea însă un miros urât, de antisemitism nazist (:)). Evreul era ridiculizat, batjocorit şi umilit ca atare. Limba sa româneasca era stricată şi ridiculizată, după tiparele clasice cuziste sau legionare.

Scheciul, jucat de o actriţă talentată, Stela Popescu, plăcea enorm spectatorilor, în fiecare seară, la sfârşit, întreaga audienţă aplauda în picioare, îndelung. Manifestările publicului aveau un caracter limpede de demonstraţie antisemită (:)). Era o provocare deliberată. Prima, în acest gen, de la Holocaust încoace. Când mi s-a spus, de mai multă lume, ce se întâmplă şi am fost rugat să intervin în legatură cu acest caz, m-am hotarât să văd cu ochii mei spectacolul, mai înainte de a mă adresa guvernului. I-am comunicat soţiei mele că trebuie să mergem la teatrul de revistă. A fost surprinsă de hotărârea mea. Era prima oară când voiam să merg într-un asemenea loc, dar şi-a dat seama de intenţiile mele. 🙂

În seara când soţia mea şi cu mine ne-am făcut intrarea la teatrul „Cărăbuş”, toţi ne-au privit cu uimire . . . Am urmărit cu indignare scena mai sus amintită. Când am vazut, însă, cum sala se ridică şi aplaudă cu entuziasm, m-am sculat şi eu în picioare şi i-am spus soţiei mele cu voce tare: „Hai sa plecăm. Nu vreau să luăm parte la această manifestaţie fascistă” :). Cei de faţă ne-au urmărit cum am plecat în mod demonstrativ. Am scris imediat o scrisoare severă de protest catre Bodnăraş şi Gheorghiu -Dej. Am arătat că insulta se produsese într-un teatru de stat din România. Protestam nu numai în calitate de conducator al populaţiei evreieşti, ci şi în numele unei comunităţi care contribuise la îmbogaţirea tezaurului folcloric şi filologic.(…) Eu însumi vorbeam o limba română mai curată decât huliganii (actori, scenarişti, regizori…) de la Teatrul de revistă. Cum putuse să fie tolerată o asemenea insultă la adresa întregii populaţii evreieşti ? Aceasta era întrebarea cu care se încheia scrisoarea mea către guvern. Bodnăraş şi Gheorghiu-Dej au acţionat cu repeziciune (!). Se crease o situaţie intolerabilă şi stânjenitoare pentru ei. În câteva zile, programul Teatrului de revistă a fost schimbat, iar piesa antisemită a dispărut de pe afiş.” (!) – Dr. Moses Rosen (pe numele de botez David Moshé Rozén, a fost şef-rabinul Cultului Mozaic din România între anii1948-1994) (adnotările din text aparţin subsemnatului).

Despre personalitatea şi activitatea Dr. David Moshé Rozén voi reveni în alte articole cu detalii. Acum rămânem doar cu imaginea unui rabin-şef care, prin strânsele şi cordialele relaţii avute cu înalţii demnitari ai regimului comunist, a reuşit să elimine un scheci despre un personaj real, doar pentru că respectivul era ironizat ! Fusese scris de maestru Sică Alexandrescu, care în timpul războiului ajutase evrei să scape de munci „umilitoare”, iar sub talpa roşie devenise „antisemit” !

        
     
          
             

        
     
          
             

Anunțuri
Categorii:Diverse, Poporul Ales
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Comentaţi

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s