Prima pagină > Dosare, Poporul Ales > Pogromul de la Iaşi (2)

Pogromul de la Iaşi (2)

Desigur evenimentele din iunie 1941 reprezintă unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria contemporană a românilor, care a afectat deopotrivă populaţia evreiască dintr-unul din centrele urbane importante româneşti, cât şi memoria conştiinţei istorice a românilor, a relaţiilor intercomunitare. Acum, la zeci de ani distanţă, putem considera că se impune, limpezirea apelor şi asumarea unei răspunderi reale şi definitive. Doar înţelegând obiectiv factorii determinanţi şi contextul desfăşurării evenimentelor, trebuie să căutăm, să exprimăm adevărul şi realitatea faptelor, aşa cum au fost !

Pornim de la rezultatele anchetei conduse de generalul Mihail Racoviţă (renumit pentru excesul de zel dovedit când a cerut cu prea mare uşurinţă judecarea şi condamnarea foştilor camarazi din timpul campaniei din Est), procuror militar special din cadrul Cabinetului Special al Parchetului General de pe lângă Curtea Militară de Casare şi Justiţie, împuternicit cu cercetarea evenimentelor de la Iaşi şi Stânca Roznovanu – Mărculeşti. Asta pentru a nu fi acuzat (cât se poate) de părtinire. Spre deosebire de cei din prima parte, care şi-au permis în numele unei cauze să prezinte punctele de vedere doar ale unei părţi. Dar dacă sunt istorici care se şterg undeva cu etica, este alegerea şi onorabilitatea lor.

Referatul oficial al generalului Racoviţă arată, printre altele, că ,,apariţia trupelor germane pe teritoriul naţional a favorizat antisemitismul”, pretextul masacrului împotriva evreilor fiind constituit de un zvon răspândit de serviciul SS sosit în localitate după care, la 26 iunie 1941, în urma unui bombardament aviatic asupra Iaşiului, paraşutiştii sovietici trebuiau să ia contact cu rezidenţii evrei comunişti din oraş. Dimineaţa zilei de 28 iunie 1941, autorităţile române au fost sesizate că în cartierul Tătăraşi o unitate germană face percheziţii şi molestează populaţia evreiască sub pretextul deţinerii aparatelor de radio-emisie; în urma unor focuri de arme trase în seara aceleiaşi zile, evreii au fost acuzaţi deşi în casele controlate nu s-a găsit nimic suspect sau incriminant; evreii au fost ridicaţi de către germani şi duşi la Chestura de Poliţie, autorităţile române fiind surprinse de evenimente…

Într-un act semnat de judecătorul instructor general de corp de Armată avocat E. Ionescu, s-a arătat că generalul Gh. Stavrescu, comandant al Diviziei 14 Infanterie în vara anului 1941, nu ar fi luat măsuri în timp util pentru reprimarea masacrelor din 28-29 iunie 1941, ţinându-se cont însă de faptul că ,,la data începerii masacrelor în Iaşi, generalul Stavrescu nu-şi avea postul de comandă acolo, ci la 3 km de Iaşi – la Ruşeni”, la Iaşi aflându-se Eşalonul II al Comandamentului Diviziei.

Generalul Gh. Stavrescu a încercat să pună capăt pogromului intervenind pe lângă comandamentele germane din Iaşi în vederea retragerii patrulelor din oraş şi a elementelor militare germane care ocupaseră Chestura. Fără rezultat însă. Totuşi, se arată în document, generalul român s-a dus personal la generalul german Hans von Salmuth venind împreună la Chestură şi repunând în atribuţii legale autoritatea românească. De asemenea, s-a arătat că Gh. Stavrescu ,,a acţionat şi personal, eliberând convoaie de evrei ce se îndreptau spre chestură, indicându-le ce direcţie să ia pentru a nu cădea în mâinile patrulelor, iar un alt grup de evrei care sosise la chestură a fost îndrumat de generalul Stavrescu spre cazarma Regimentului 13 Infanterie unde sub motiv că-i duce la închisoare, i-a eliberat prin subalternul său căpitanul Darie”.

Deasemenea, în incinta Chesturii a avut o atitudine condescendentă şi a căutat să-i asigure pe evrei că nu li se va întâmpla nimic rău, după cum declară martorii Leon Ştein, avocat Beno Beer, Gorin Isac, locotenent-colonel Darie, Weiss Izu, Roza Leib şi alte persoane. Generalul a dispus chiar arestarea unor soldaţi români care reţineau evrei, trimiţându-i la unităţi pentru verificarea situaţiei militare, constatându-se că printre aceşti ostaşi se aflau şi dezertori din unităţi de Grăniceri. În acest act este amintit şi colonelul Ermil Mateeş, comandant al Regimentului 6 Vânători, pentru că a dat ordin subalternilor ,,să execute pe toţi evreii suspecţi de la Sculeni – Căinari – Mărculeşti”. Se arăta că acest ofiţer ,,este autorul rezoluţiei de pe ordinul Diviziei 14 în care arăta că evreii au fost executaţi conform ordinelor superioare şi că prin ordinele superioare ar fi înţeles ordinele Diviziei Germane sub comanda căruia se afla”.

Peste ani, una dintre evreicele care au fost martore la evenimente, Beatrice Simovici, a consemnat că, colonelul Constantin Chirilovici, chestor al Poliţiei din Iaşi, a circulat în ziua de 29 iunie 1941, într-o maşină militară, prin tot oraşul Iaşi ordonând dispersarea grupurilor de evrei care fuseseră luaţi cu forţa din casele lor, reuşind astfel să salveze multe vieţi. În dorinţa eliberării soţului său care fusese reţinut în acele momente, B. Simovici s-a dus personal la colonelul Chirilovici, pe care îl cunoştea, ofiţerul fiind descris ca apărând ,,uluit, cu o faţă descompusă”, exprimând ,,revoltă şi spaimă”. Răspunsul acestuia la rugăminţile disperate de ajutorare ale femeii a fost următorul: ,,Nu vă pot ajuta cu nimic, au trecut peste mine (…). Eu nu mai am nici o putere!”.

În privinţa numărului celor care au pierit în urma declanşării pogromului, acesta este, într-adevăr, diferit. Dacă în comunicatul autorităţilor române, publicat în ,,Monitorul Oficial” din 1 iulie 1941, s-a anunţat că ,,la Iaşi au fost executaţi 500 iudeo-comunişti, cari trăseseră focuri de armă din case, asupra soldaţilor germani şi români”, iar într-o telegramă din 1 septembrie 1941, expediată la Berlin de ministrul plenipotenţiar al Reich-ului în România, Manfred von Killinger, cifra celor asasinaţi la Iaşi era de 4.000 de evrei. Raportul final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, publicat în anul 2005, arată că în timpul pogromului au fost ucişi 14.850 de evrei (!). Istoricul britanic Dennis Deletant apreciază, în 2006, următoarele: ,,Este greu de stabilit cu certitudine numărul total de victime al pogromului de la Iaşi, inclusiv victimele din cele două trenuri ale morţii. În timp ce numărul morţilor din trenuri a fost calculat cu o oarecare acurateţe – între 2.700 şi 2.800 – şi se estimează, pe bună dreptate, că 1.000 au fost împuşcaţi în curtea poliţiei, nu este clar câţi evrei au fost ucişi în alte părţi ale oraşului între 26 şi 30 iunie. Diplomaţii germani din Bucureşti au stabilit că cifra totală a morţilor din Iaşi a fost de cel puţin 4.000, ceea ce pare a fi cea mai concisă informaţie pe care o putem cita…

În încheiere iată şi mărturia doctorului Epifanie Cozarescu, cernăuţean ajuns în Roman, mare erudit, care se afla în zilele pogromului în Iaşi:  „În vreme ce la Spitalul Z.I. 286, si nu numai, se lucra ca într-un stup de albine, în oras începuseră a se comite acte de sabotaj a ordinii publice si a efortului de război. Se pare că acestea au debutat în cursul noptilor întunecoase, fără lună, când pe deasupra orasului au început a se roti câte unul-două avioane de recunoastere sovietice care, pe lângă misiunea lor de bază, mai aruncau ici-colo câte o bombă, a căror explozie tinea populatia în alertă. Se zicea că lansau si parasutisti, care găsindu-si adăpost prin podurile unor case si prin copaci, mitraliau de acolo unitătile de infanteristi aflate în mars către front. Se mai zicea că locurile unde trebuiau să fie lansati parasutistii, erau indicate prin luminile unor becuri electrice aprinse în cosurile caselor.

Desigur că imediat după întâmplările cu parasutistii, au fost organizate razii de prindere a celor care au pus semnalizările luminoase si a complicilor acestora. Patrulele erau mixte: politisti români dublati de ostasi SS germani. Până seara au fost adusi la Chestura de Politie (de pe str. V. Alecsandri) circa 500 de indivizi. La triajul riguros făcut în aceeasi noapte, dirijat de chestorul sef, col. Chirilovici, si de prefectul judetului, col. Captaru, nu stiu ori de au găsit vreun parasutist, dar au fost identificati 100 de comunisti notorii, care fură trimisi numaidecât în inchisoarea militară de la Copou. Toti ceilalti au fost eliberati si trimisi la casele lor. Norocul celor 100 de retinuti, căci, asa cum se va arăta mai departe, în modul acesta le-a fost salvată viata.

Dar sturnbandfurerul H. Ohlenburg, de la Comandamentul german al orasului, nefiind multumit de rezultatul acestei anchete, a hotărât să o ia de la capăt, cu metode si mijloace proprii. Asa încât, cu ajutorul unor patrule compuse din agenti SS, până în seara următoare, 6.VI.1941, au fost umplute iarăsi beciurile si curtea înalt îngrădită a Chesturii, cu persoane ce li se păruseră … suspecte. În cursul noptii, altă „anchetă”, însă cu mitraliera, de care n-a scăpat nimeni. În dimineata următoare cine a trecut pe acolo (str. V. Alecsandri), a putut vedea suvoiul de sânge închegat, scurs, ca din abator, pe sub poarta Politiei, peste bordura trotuarului, în rigolă, iar de aici la vale… În zilele si noptile ce au urmat, făcându-le „Kurzeren Prozess” (răfuială mai scurtată), nu-i mai aduseră la Politie, ci îi împuscaseră pe trotuar, în fata caselor de unde i-au scos. Dimineata treceau cărutele Primăriei, îi încărcau ca pe butuci, ducându-i la santurile-gropi comune din cimitirul Israelit…

Vrând să mai debaraseze orasul si de alti – pentru ei – indezirabili, îi imbarcară în două trenuri de vite, puternic oblonite ca să nu intre nici aerul la cei înghesuiti înăuntru; trenuri cu destinatie diferită: primul, care ne interesează îndeosebi, spre Lagărul de concentrare de la Călărasi – Ialomita, al doilea – la Podu Iloaei. Dar, ca să nu ajungă prea repede, îi purtară înainte si înapoi, pe caniculă, încât peste jumătate din ei se sufocară. Trenul întâi, care si-a meritat cu prisosintă trista poreclă de „trenul mortii”, după ce si-a lepădat 650 de morti la Târgu Frumos, 350 la Mircesti, ajunse, în dimineata de 3 iulie `41, la Roman. Aici le-a iesit imediat în întâmpinare echipa de infirmiere ale Crucii Rosii, cu serviciul în gară, intentionând să le acorde, ca si trenurilor cu răniti, ceai si pachetele cu hrană rece. Dar paznicii germani ai trenului le interziseră apropierea de vagoane. Atunci fu chemată în ajutor presedinta Filialei locale de Cruce Rosie, doamna Viorica Agarici.

Urmarea, se stie si se mai scrie despre gestul eroic: S-a postat în fata locomotivei, declarând că nu va pleca de acolo până nu se vor da la o parte obloanele, în spatele cărora detinutii strigau cerând aer si apă. Cu sprijinul oficialitătilor române, printre care si al Reginei Mamă Elena, aflată în vizită la Spitalele militare Z.I. din localitate, a prefectului judetului Roman, generalul Stefan Ionescu, s-a ajuns prin telefon la generalul Ion Antonescu. Iar acesta solicitând sprijinul Generalului colonelului Eugen von Schorner, comandantul Armatei a 11-a germană, ce coopera în Basarabia cu trupele noastre, a venit ordinul de eliberare a trenului si de oprire a actiunilor antievreesti de la Iasi. Atunci s-au mai găsit 350 de morti, care au fost îngropati la Săbăoani. Trenul a fost igienizat, detinutii vii – asistati, după care a putut să-si continue cursa la destinatie, mai debarcând numai 12 morti la Mărăsesti.

În calitate de martor ocular al acestei drame iesene, am intentionat să dovedim că „Holocaustul de la Iasi”, atribuit în totalitate nouă, românilor, s-a datorat integral fractiunii naziste a trupelor germane. Este un adevăr crud, care spus si cu acelasi prilej, poate va fi mai bine înteles si receptat ca atare.”

Ce s-a întâmplat cu eroina salvatoare de evrei Viorica Agarici, după venirea comuniştilor (majoritatea evrei) la putere ?  „În 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva…  Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie… Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. Atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

„Aceste adevăruri trebuie stiute si spuse, să le afle toti cei care ciuntesc încă istoria noastră, deformând obrazul – si asa biciuit si scuipat al – neamului nostru românesc.”

Camelia Corban

Anunțuri
Categorii:Dosare, Poporul Ales
  1. teo
    10/02/2013 la 21:35

    Din pacate istoria nu se rescrie cu minciuni, noi trebuie sa ne asumam adevarul asa cum a fost el, chiar daca este defavorabil tarii noastre: la iasi nu a fost nici o unitate SS (Einsatzgruppe D condusa de Ohlendorf nu a trecut prin Iasi in timpul pogromului, este disponibil raportul ei in arhivele isorice….in timpul pogromului era la Piatra Neamt, atasata comandamentului Armatei a XI). Armata germana in Iasi a fost doar trupe obisnuite Wehrmacht si trupe de constructii Todd, ei au asista doar (au ajutat) autoritatile romana in desfasurarea progromului, iar comandantul lor, Von Schalmuth a inetrvenit pentru incetarea dezordinii, considerand ca tot pogromul a fost o gresala. Paznicii trenurilor mortii au fost exclusiv rpmani, pentru trenul de Calarasi au fost pe traseul Iasi-Targu Frumos o grupa de gardieni publici de la Politia Iasi, iar pe traseul TarguFrumos – Calarasi o echipa de jandarmi romani din Iasi comandati de sublocotenentul Triandaf (care in civilie lucra la judecatoria Iasi ca grefier, fiind recunoscut de evreii supravietuitori din tren!). Trenul spre Podul Iloaiei a fost escortat doar de gardieni publici din Iasi.
    Nu are rost sa eschivam si sa falsificam istoria, trebuie sa ne-o asumam asa cum a fost ea, cu bune si cu rele. Nu are sens sa incercam sa aruncam toata vina pe germani, acum cand sunt multe lucrari (si fotografii) care arata realiatea, asa cum a fost!

    Apreciază

  2. Mesia 666
    27/03/2013 la 16:41

    Salutari,

    Dezbina si cucereste…simplu si nimic mai mult. Au sacrificat oameni nevinovati si acum conduc lumea in numele Holocaustului provocat tot de ei. Cine sunt ei ? Habar n-am. Istoria ne spune ca Hitler era evreu prin arborele sau genealogic, Stalin 100% evreu, Roosevelt … Razboiul s-a dat intre capitalistii evrei si comunistii evrei, o chestie ce o cred. Dupa ce i-au rasturnat, omorat pe micii intreprinzatori evrei s-au instalat la putere comunistii evrei si pupincuristii lor. Vorbesc despre Romania. Sa dai vina pe un popor intreg pentru ce au facut ei si slujitorii lor, este tipic evreiesc, chinezesc, romanesc, nemtesc, rusesc etc…omenesc. Daca vroiau romanii sa-i omoare pe evrei in Romania, cu siguranta ii omorau pe toti, dar nu a fost decat o diversiune pentru a se instaura ei la putere. Si tocmai Iasiul buricul targului, locul unde incepe holocaustul din Romania. De ce? Pentru ca era aproape de granita imperiul tovarasului mazeltov Stalin, unde multi simpatizanti ai sai isi duceau traiul. Iar Hitler numai arian nu era si asta spune tot. I-a manipulat pe germani cum a vrut el impreuna cu sustinatorii lui, tot hibrizi evrei si de alte natii .Marele orator Hitler, cum dicta el de la tribuna si o lume intreaga il asculta; cum pastorul isi plimba turma.
    Astia cum ajung la putere dau in sindromul Moise, vor sa conduca lumea 40 de ani prin desert pana nu mai ramane nimic din ea. Si zic de romani ca sunt antisemiti..hmm. Nimic nu este la voia intamplarii, totul este bine pus la punct si functioneaza perfect. Cum zicea Einstein, timpul este relativ – cand trebuie sa culegi ce semeni. Un razboi nu-l pornesti de azi pe maine, el a fost bine pus la punct si sprijinit de marii industriasi din est si vest. Sa nu credeti ca evreii se iubesc intre ei, din contra profita unii de pe urma altora chiar daca asta inseamna sa-ti sacrifici neamurile. Valabil pentru toata omenirea, nu numai pentru evrei. Se intampla intre frati, intre sot si sotie, intre rude, intre vecini, intre popoare. Este o chestie de pe urma careia cineva profita.Sa fie evreii? Or fi ei destepti dar nici chiar asa. Probabil o rasa straveche, probabil o rasa extraterestra, intraterestra, interdimensionala sau niste diabolici nemuritori terestri.
    Oamenii ar trebui sa fie doar oameni si nu impartiti in categori, rase, etc.Dar asta cica este utopie, asa ca…”traiasca ura de rasa intre rase si popoare!”

    Apreciază

  3. acronim
    03/04/2013 la 15:38

    „Istoria ne spune ca Hitler era evreu prin arborele sau genealogic” – era pe dracu! chiar crezi?

    Apreciază

  4. acronim
    03/04/2013 la 15:47

    @domnul Merisorul- va rog un articol despre masacrul din septembrie 1939 de la Vaslui, unde aproximativ 300 de tineri legionari (majoritatea intelectuali) ucisi miseleste fara nici un proces de catre slugile lui Carol II. E un episod sumbru al istoriei noastre.

    Apreciază

  5. ady
    13/08/2013 la 18:13

    Ion Coja: „Adevărul despre Pogromul de la Iaşi, iunie 1941 aşa cum l-a cunoscut dr. Epifanie E. Cozărescu“

    Prima mărturie:

    Mult Stimate Domnule profesor Ion Coja,

    Încântat şi onorat de faptul că aţi binevoit a citi volumul meu de proză scurtă intitulat „Paramedicalia” – ceea ce vrea să însemne „însemnări din timpul vieţii mele ca medic”. Cu alte cuvinte, sunt evocate momente din viaţa mea de medic, „trăite şi nu „născocite”…

    Printre acestea şi problemele evreilor din Moldova – unde am convieţuit şi eu cu dânşii. Deci nu pe temă principală, ci colaterală, întrucât eu aveam alte preocupări. Totuşi voi încerca să lămuresc niţel şi problema lor. O fac oarecum obligat întrucât oprobiul ce ni se aruncă în sarcină, în realitate este străin de ceea ce s-ar putea numi „holocaust”, cumva amărându-ne sufletul, fiind depărtat de adevăr.

    Dacă la noi în Moldova evreii au suferit în vremea aceea anumite vexaţiuni, în majoritatea lor acestea nu au fost provocate de noi, de populaţia românescă, ci de trupele SS (fasciste) germane, aflate atunci pe teritoriul nostru! Este purul adevăr pe care îl susţin cu convingere.

    Pe atunci, în toamna anului 1940, aşa cum am arătat în unele capitole din Paramedicalia mea, eu nefiind aderent atunci la ideile pro sau anti-fasciste din ţara noastră, (Totul Pentru Ţară, Legiunea Arhanghelului Mihail, LAN C, cuziştii), n-am participat la realizarea idealurilor lor. După cum se observă din capitolele mele din carte: “Dureroasa părăsire a Cernăuţilor – 1940” – pg. 3 -8, “Munca şi viaţa în spitalul „Caritatea” (prolog la holocaustul nazist şi al trenului morţii) – pg. 17 – 24, „ Viorica Agarici – mit şi adevăr în problema „Trenului morţii” pg. 25 – 29, „Tristele peripeţii ale retragerii noastre din Moldova – 1944” – pg. 30-38, atât am văzut şi sintetizat şi nimic altceva, oricum din cele relatate cu curaj şi responsabilitate, reies gravele probleme şi excese sângeroase petrecute la Iaşi în iunie 1941 la începutul războiului. Dar acestea nu au fost generate de autorităţile noastre, ci de trupele SS germane. Despre cei 9000 de evrei omorâţi atunci la Iaşi, despre semnalizările cu becuri roşii din podul caselor, pentru a dirija bombardamentele aviaţiei sovietice asupra Iaşului, după cum au fost localizate şi elucidate de localnicii români, am scris cât amputut eu de clar clar în capitolul respectiv.

    Iar când autorităţile noastre au fost obligate de comandamentul german al Iaşului, din cei 500 de arestaţi de ei şi aduşi la poliţie pentru ca autorităţile române să trieze şi să descopere posibilii făptaşi în legătură cu dirijarea bombardamentelor sovietice, au fost aleşi 100 de elemente cunoscute ca a fi „comunişti notorii”. Aceştia au fost ridicaţi dintre cei 500 şi trimişi la închisoarea militară românească de la Copou din Iaşi, unde au fost ţinuţi până la terminarea războiului, când au fost eliberaţi! Ce s-a întâmplat cu cei 400 de evrei rămaşi? Au fost eliberaţi a doua zi dimineaţă, plecând pe la casele lor. Așa s-au petrecut lucrurile la Iași, câtă vreme românii au avut controlul asupra desfășurării evenimentelor.

    Atunci germanii făcând „Einen kurzen protzes”, au adunat alte sute de localnici evrei, i-au adus în curtea Chesturii de Poliţie, i-au cercetat şi mitraliat pe toţi. A doua zi, trecând eu pe acolo cu o maşină a spitalului nostru, am observat şuvoiul gros de sânge scurs pe sub poarta poliţiei pe caldarâm. Alţii au fost arestaţi şi împuşcaţi chiar în casele lor, de unde, în următoarea dimineaţă erau ridicaţi de căruţele primăriei şi transportaţi la cimitirul israelit. În completare, a se vedea cele scrise în volumul Paramedicalia.

    Referitor la populaţia de etnie evreiească din Basarabia, după revenirea românilor în 1941 şi începerea războiului, persoanele care şi-au bătut joc de autorităţile şi armata română1 care fuseseră obligate în 1940, conform odiosului Pact Ribbentrop-Molotov, să părăsească Basarabia şi Bucovina de Nord, au fost deportaţi în Transnistria. Nu au fost închişi în lagăre, ci încartiruiţi în casele din zonă.

    Când s-a întors frontul româno – german în 1944 şi trupele germane începuseră a lichida elemente evreieşti întâlnite în retragere, autorităţile române le-au permis evreilor din Basarabia şi Bucovina de Nord să se întorcă imediat la casele lor pentru a-i proteja de primejdia de a fi lichidaţi de trupele germane.

    În Roman, din 12.000 de evrei în 1941, au fost deportaţi în Transnistria numai 2 evrei, activişti comunişti, cărora li s-a permis să se întoarcă acasă în 1944. Iar dintre evreii din Ardealul de Nord şi Maramureşul românesc, dintre cei care au scăpat de deportarea hortistă fugind în teritoriul românesc, peste noua frontieră a României, nu au suferit în nici nu fel de ostracizări din partea autorităţilor, ci au emigrat în Israel ( făcând parte din lotul de 400000 de evrei români emigraţi legal în Israel – între anii 1942 – 1943).

    Mai trebuie menţionat faptul că în perioada când ţara era condusă de Mareşalul Ion Antonescu, nemţii au trimis un tren cu 15 vagoane pentru a ridica evrei din Bucureşti spre a fi lichidaţi la Auschvitz. Acest tren s-a întors gol în Germania, nici măcar un singur evreu din România nu a fost trimis în lagărele germane. Şi atunci unde este holocaustul românesc ?!

    18 noiembrie 2008

    Dr. Epifanie Cozărescu,

    Apreciază

  6. vicius
    14/08/2013 la 13:00

    Pai daca treaba asta ar fi dovedita, subliniata si acceptata de autoritati……: „făcând parte din lotul de 400000 de evrei români emigraţi legal în Israel – între anii 1942 – 1943).”
    ar fi un argument imens in privinta „Holocaustului” din Romania!

    Apreciază

  7. Arici Pogonici
    15/02/2014 la 22:09

    Vai ce articol frumos ati scris. Pare asa bine documentat si asa de echilibrat. Pacat ca e totul o minciuna. Singurul amestec al germanilor a fost ca erau infiorati de barbarismul romanilor si au intervenit in stoparea macelului. Din pacate doar dupa 4 zile au reusit sa se impuna.

    Apreciază

  8. 27/02/2014 la 13:16

    Cautati pe youtube „Istoria Romaniei partea 15 – Holocaust” ca sa vedeti minciunile propagandei anti-romanesti despre Iasi-1941 demascate.

    Apreciază

  1. No trackbacks yet.

Comentaţi

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s