Cele 2 măsuri (2)

Bărbatul din fotografia alăturată se numeşte Salomon Morel şi a fost un evreu polonez (1919—2007). În timpul celui de al 2-lea război mondial, familia sa (tatăl brutar) a suferit la Auschwitz, el şi fratele său au fost protejaţi de familia polonezului Józef Tkaczyk. În noiembrie 1942 se alătură mişcării comuniste de rezistenţă poloneză împreună cu fratele său Izaak. Aceasta este varianta care a circulat  în Polonia comunistă, până în 1989 (îmbrăţişată oficial şi de statul Israel) . Odată cu apariţia „Institute of National Remembrance” (Institutul Memoriei Naţionale) din Polonia, apar şi dezvăluirile despre adevărata biografie a evreului Salomon Morel.

La începutul anului 1942, fraţii evrei Salomon şi Izaak au organizat o bandă criminală, formată din evrei, care se ocupau cu jafurile armate în satele din jurul localităţii Lublin. În timpul unei astfel de „acţiuni”, au fost surprinşi şi capturaţi de forţe ale Armatei Populare Poloneze (partizani comunişti polonezi). Pentru a scăpa de pedeapsă, Morel aruncă toată vina pe fratele său Izaak, care este executat, şi se alătură trupelor de evrei partizani comunişti din Parczew, conduse de  Ephraim Blaichman. Activează ca paznic şi ghid prin pădurile din zonă.

În 1944, pe fondul avansării Armatei Roşii, Salomon Morel se implică în organizarea Miliţiei Populare din Lublin. Datorită „abilităţilor” sale, KGB-ul îl numeşte în funcţia de comandant al închisorii din castelul Lublin unde sunt închişi şi torturaţi, după 1944, membri ai Armatei Patriei (principala forţă de partizani polonezi, anti-nazişti şi anti-bolşevici). În data de 15.03. 1945 evreul Salomon Morel este instalat şeful suprem al lagărului de muncă Zagoda din Świętochłowice. Înfiinţat de KGB-ul sovietic, în lagăr au fost aduşi civili din Silezia asimilaţi germanilor, germani, polonezi şi chiar cetăţeni occidentali. Este bine cunoscută situaţia deţinutului danez Eric van Calsteren căruia, în timpul interogatoriului, i s-a explicat motivul arestării: „Ai ochii albaştri şi părul blond, eşti 100% german ! Danezii au părul negru şi vorbesc în franceză…”

În total, lagărul Zagoda era populat cu persoane civile de 13 naţionalităţi, bărbaţi, femei, copii şi bebeluşi. Capacitatea lagărului era de 1500 persoane dar media deţinuţilor a fost de 3000 cu vîrfuri de până la 5000 ! Condiţiile de trai erau îngrozitoare. Foametea a fost indusă deţinuţilor chiar de la început. Unele grupuri nu primeau hrană câteva zile la rând, raţia conţinea 1 bucată de pâine şi o supă lungă în care se găseau urzici, bucăţele de varză, porumb sau morcov. „Festinul” era completat cu smocuri de iarbă dintre barăci şi resturi din tomberoanele cu gunoi. Nu existau farfurii şi tacâmuri, supa fiind consumată din cutii de conserve ruginite.

Nu exista săpun sau detergent iar la duşuri curgea numai apă rece. În aceste condiţii, printre deţinuţi au început să apară epidemii de tifos, dizinterie şi febră tifoidă. Au fost chemate cadre sanitare care au primit ordin să vaccineze numai conducerea şi personalul lagărului ! Mortalitatea a crescut instantaneu, ajungând la 38 deţinuţi pe zi în august ’45. Salomon Morel nu şi-a informat conducerea superioară despre situaţia aceasta. Decesele au continuat pe bandă rulantă. În toamna lui ’45 peste 1400 de deţinuţi erau bolnavi de tifos. De abia atunci Morel a cerut să nu mai fie trimise persoane. Numărul morţilor în cele câteva luni de funcţionare a lagărului Zagoda este aproximată la 2000.

Pentru toate sufletele îngropate la Zagoda, Departamentul Închisorilor şi Lagărelor polonez comunist l-a găsit vinovat exclusiv pe comandantul evreu Salomon Morel. A fost pedepsit la 3 zile de arest în casă şi diminuarea cu 50% a salariului ! Evreul Morel s-a apărat invocând faptul că lagărul era dimensionat pentru maxim 1200 de persoane dar numărul celor închişi era mult mai mare, o mare parte dintre aceştia fiind bătrâni peste 60 de ani sau invalizi care nu puteau fi scoşi la muncă, din aceste motive epidemia de tifos s-a răspândit atât de repede.

O minciună ordinară ! La data de 01.07.1945, dintre cei 4,996 de prizonieri doar 397 depăşeau 60 de ani. Gardianul Józef C. a declarat că într-o zi, înaintea declanşării epidemiei şi în lipsa comandantului Morel, ofiţerul care-l înlocuia a vrut să trimită 10 prizonieri bolnavi de tifos la un spital din apropiere. La ieşirea din lagăr a celor 2 căruţe cu bolnavi, şi-a făcut apariţia evreul Morel. Coborând din maşină a dat ordin de întoarcere imediată a bolnavilor în lagăr. Morel fusese vaccinat…

Intenţiile lui Salomon Morel erau foarte clare. La sosirea deţinuţilor în lagăr îi „gratula” cu ameninţări. Le arunca: „Veţi crăpa aici !”, „Auschwitzul a fost nimic faţă de ce-i aici”, „Ce nu au reuşit nemţii în 5 ani, am să fac eu în 5 luni !”. Apropo de Auschwitz şi fotografiile cu dormitoarele de acolo, la Zagoda se ajunsese ca deţinuţii să doarmă 3 în pat iar conducerea afirma că „mai este loc”. Pachetele cu hrană, primite de la rude, erau confiscate de gardieni, chiar şi cele ale morţilor fără a fi declaraţi.

Dar prizonierii nu mureau în Zagoda doar din cauza inaniţiei şi a epidemiilor, bătăile şi diferitele metode de tortură au făcut numeroase victime. Reţinerea lor în curtea lagărului fără apă şi mâncare până la 72 de ore şi bătaia cu scaunul de către Morel însuşi erau cele mai blânde pedepse. Deţinuţii erau aliniaţi pe 2 rânduri faţă’n faţă şi puşi să se bată unul pe celălalt. Dacă refuzau sau loveau prea blând urma snopirea în bătaie de către gardieni. Altă metodă consta în aşezarea deţinuţilor sub formă de piramidă. Fiecare piramidă cuprindea cam o duzină de oameni. Cei de deasupra erau bătuţi încontinuu până leşinau sau mureau. Sângele se impregna în cei de la bază rezultând evitarea murdăririi podelei.

Mulţi erau forţaţi să se întindă pe jos în curtea lagărului, apoi gardienii îi acopereau cu pămât şi urma „bătătorirea” cu lopeţile.  Alţii erau ţinuţi ore întregi într-o celulă unde apa rece le ajungea până la piept şi mureau înecaţi. Deseori erau forţaţi să lingă praful de cărbune depus pe podele. Din cauza condiţiilor şi a terorii mulţi au ajuns la limită şi s-au sinucis prin aruncare în gardul electrificat sau spânzurare. Evreul Morel prezenta astfel grozăvia din lagărul condus de el: „Nu a fost nici măcar un caz de aruncare în gardul electric. Nu aveau nici un motiv să facă asta, oamenii se simţeau bine şi nu sufereau de vreo boală, barăcile erau deschise şi se puteau plimba în curte”. În 23.11.1945 lagărul a fost închis. Dintre cei 5,764 de prizonieri care au trecut pe acolo, aproape 2000 au murit. Doar câteva duzini dintre cei aduşi acolo fuseseră judecaţi şi condamnaţi în tribunale…

Investigaţiile ororilor săvârşite în lagărul Zagoda au început la 11.12.1989. Procurorul de caz i-a formulat evreului Salomon Morel, în calitate de comandant al lagărului, 9 capete de acuzare bazate pe documente şi mărturiile a peste 100 de martori dintre care 58 de foşti deţinuţi. În 1992, cu conştiinţa împăcată şi convins de nevinovăţia sa, „îngerul” Salomon Morel a emigrat în Israel. Ministerul Justiţiei polonez a înaintat o primă cerere de extrădare statului Israel în 1998 şi a doua în aprilie 2004.

Articolul următor va fi dedicat în întregime analizei răspunsului şi comportamentului statului evreiesc faţă de cazul Salomon Morel, un cetăţean evreu acuzat de crime în masă.