Prima pagină > Despre Lichele, Dosare > Regele care şi-a scos ţara la tarabă (6)

Regele care şi-a scos ţara la tarabă (6)

aprilie 1946 sinaiaCu guvernul Groza la conducere, comunizarea României era asigurată aşa că regele putea să-şi vadă liniştit de ocupaţiile şi hobby-urile sale, adânc ancorate în realităţile ţării. În afară de a semna decrete pe bandă rulantă, participarea la deschiderea lucrărilor parlamentului sau a unor evenimente ruso-române, regele Mihai I meşterea motoarele Jeep-urilor primite cadou sau îşi perfecţiona tehnica fotografierii, noua sa pasiune. După alegerile măsluite din 1946, majestatea sa a deschis lucrările noului parlament „democratic” ales cu un discurs care a  certificat rezultatele din 16 noiembrie 1946. Să vedem ce mesaj transmitea conducătorul statului, poporului român (fragmente):

„Domnilor deputaţi, sunt fericit să mă găsesc în mijlocul reprezentanţilor ţării, întrunţi astăzi, pentru întâia oară, după o îndelungată întrerupere a vieţii parlamentare. Primul meu gând se îndreaptă către scumpa mea armată şi către toţi acei care s-au jertfit pe câmpul de luptă, în războiul purtat împotriva Germaniei hitleriste şi aliaţilor ei, redobândind libertatea şi independenţa (?) patriei noastre. Deopotrivă, exprimăm simţămintele noastre de recunoştinţă către glorioasa armată sovietică şi către eroii ei, căzuţi pe pământul ţării noastre, pentru eliberarea poporului nostru şi a Ardealului de Nord şi pentru libertatea tuturor popoarelor.(…) Guvernul meu vă va supune spre examinare proiecte de legi pentru reorganizarea şi simplificarea aparatului de stat. (…)

Poziţia externă a României este o poziţie de activă participare la opera de consolidare a păcii internaţionale. (…) O preocupare a noastră de căpetenie, o va forma, ca şi până acum păstrarea şi dezvoltarea relaţiilor de desăvărşită prietenie şi strânsa colaborare cu Uniunea Sovietică. (…) Domnilor deputaţi, încredinţat că guvernul meu va găsi în dragostea Domniilor voastre pentru ţară tot sprijinul necesar, vă urez muncă rodnică şi invoc binecuvântarea Celui Atotputernic asupra Domniilor voastre.” Trebuie menţionat că „guvernul lui” a fost cel condus de Petru Groza, din care făceau parte, printre alţii: Teohari Georgescu, Ana Pauker, Gheorghiu-Dej, Emil Bodnăraş, Vasile Luca, etc.

Pe 15.10.1947, regele mai trage o fugă la Bucureşti pentru un nou discurs „mobilizator”: Doamnelor şi domnilor deputaţi, cu adâncă mulţumire sufletească (?) mă găsesc din nou în mijlocul reprezentanţilor ţării, întruniţi astăzi în a doua sesiune ordinară a actualei legislaturi. Lucrările domniilor voastre în prima sesiune ordinară şi extraordinară au fost rodnice.(?) (…) Guvernul meu va supune deliberării domniilor voastre proiectul de lege al reformei justiţiei, menit a asigura o mai bună împărţire a dreptăţii prin apropierea aparatului judecătoresc de popor şi prin introducerea în anumite complete de judecată a judecătorilor populari aleşi.(…)

România va continua să desăvârşească colaborarea cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, a cărei armată şi-a dat sângele pentru eliberarea pământului nostru şi a cărei susţinere s-a manifestat în continuu în atâtea ceasuri grele pe care le-am străbătut de la terminarea războiului şi până azi. (?) Prietenia şi colaborarea în toate domeniile cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, apărătoare constantă a păcii, a democraţiei şi independenţei popoarelor (?) rămân baza însăşi a politicii noastre externe.(…) Vă urez spor la muncă, rugând pe cel atotputernic să reverse binecuvântarea asupra lucrărilor domniilor voastre. Eu declar deschisă sesiunea ordinară. Mihai I” (Arhivele Statului din România, 1994, pag. 225-227 ). Şi au urmat guvernele Petru Groza 3-4, sub care s-a petrecut distrugerea fibrei democratice a statului român !

Buna relaţie a monarhului cu ocupanţii sovietici se concretiza prin numeroase gesturi de curtoazie. Chiar dacă uneori prezenţa sa la numeroasele întâlniri stabilite de protocol era deranjantă, regele fiind nevoit să se deplaseze de la Sinaia în capitală sau alte localităţi, majestatea sa îşi „făcea datoria”. Generalul Susaikov îi era deseori partener de vânătoare, l-au decorat cu ordinul „Victoria” (Pobeda), în cadrul unui banchet fastuos, organizat în Sala Tronului. Regele nu a rămas dator şi i-a acordat Ordinul „Mihai Viteazul” mareşalului sovietic Malinovski. Din partea lui Stalin, şeful statului român a primit drept cadou două avioane ruseşti, U2. Tot gen. Susaikov îi procura regelui cauciucuri pentru automobil. Iar reginei-mamă Elena ultimele producţii ale cinematografiei sovietice.

Şi alţi membri ai casei regale aveau relaţii mai mult decât cordiale cu reprezentanţii puterii sovieto-comuniste. Principesa Ileana, fiica (legitimă ?) cea mică a Regelui Ferdinand I al României şi a Reginei Maria se împrietenise cu Emil Bodnăraş. El a invitat-o pe prinţesă la o petrecere organizată la el acasă. Făcând cunoştinţă cu liderii comunşti, Ileana i-a descris în culori foarte prietenoase. Petru Groza: „ştia să fie antrenant într-o societate, deşi glumele sale erau prea puţin rafinate”, Gheorghiu-Dej: „un bărbat solid şi nu neplăcut ca înfăţişare”, Maurer: „mai distins decât ceilalţi din grup”, Ana Pauker: „…cu ochi albaştri tăioşi, privind pe sub sprâncenele joase şi cu un zâmbet fascinant. (…) Am avut întotdeauna impresia când mă aflam în preajma ei că era ca un boa constrictor care abia a fost hrănit, aşa că nu te mănâncă pe loc !”.

În tot acest timp, puşcăriile se umpluseră cu elita României, la Canal murea floarea societăţii, în puşcăria din Piteşti studenţii erau reeducaţi, iar la Aiud şi Sighet era aruncată, în gropi comune, democraţia. Regele Mihai domnea, împreună cu „guvernele lui”, peste o ţară vândută bolşevicilor şi apoi distrusă de comunişti !

va urma

 

Categorii:Despre Lichele, Dosare
  1. karin
    22/01/2013 la 11:23

    Imi pare rau sa constat ca propaganda securisto-comunista salasluieste si este vie pe aceste pagini rusinoase. Ati intrebat condeiul, dar condeiul este cumva un nume de „cod”?

    Apreciază

  2. 22/01/2013 la 18:50

    @karin – dincolo de ce s-a scris aici, fiecare poate aprecia pozitiv sau negativ acele evenimente tragice, pentru tara noastra, si mai ales pentru o buna parte a poporului roman, raman citatele si imaginile, ziarele de epoca, documentele semnate de catre MS, discursuri rostite, etc…, destul de numeroase si destul de clare, care din pacte – VORBESC DE LA SINE! Nu cred ca mai trebuie interpretat nimic. Si mai raman si niste „afaceri” rusinoase, la care Casa Regala nu a dat niciun raspuns pana in ziua de azi. Voi mentiona doar doua, disparitia unor tablouri apartinand statului roman, extrem de multe dovezi conducand spre ideea ca au fost furate, asta e termenul juridic din pacate, si a doua, „sinecura” platita ani de zile de catre comunisti, nu de comunisti, ca nu dadeau din salariul lor, ci de contribuabilul roman, in schimbul „ciocului mic”. Despre astea ce parere aveti?

    Apreciază

  3. Mihail Viorel Anghel
    23/01/2013 la 20:13

    Of, securistilor, ce mult iubiti voi „rispublica” cu care ne-au blagoslovit rusii!

    Apreciază

  4. 24/01/2013 la 11:02

    culmea este ca un securist spune adevarul ,adica Basescu

    Apreciază

  5. 24/01/2013 la 20:05

    @Mihai Viorel Anghel, karin & Co. Inainte de a acuza, este politicos sa raspundeti si la intrebari. Deci, chiar daca eu, sau oricine altcineva, am fi si mama securitatii, cum ramane cu furtul tablourilor, despre care se stie unde sunt, cine le-a vandut, cat a luat pe ele…, un tablou nu dispare asa in neant, sau ma rog, in cativa ani tot apare, deci revin, cum ramane cu furtul. Pentru ca acele tablouri apartineau statului roman, lasate prin testament de catre Carol I, testament care preciza clar ca nu puteau fi instrainate. In fine, acum putin mai conteaza, dar mie mi-a conturat o parere clara. Sunt lucruri care nu se fac nici mort. Cum ati caracteriza Dvs, pe cineva care va vine in vizita, si pleaca dupa ce a „colectat” tot ce e de valoare? Asa ca ciocul mic, chiar daca asa cum ziceti domniile voastre, am fi si generali de securitate, hotzul nu e mai putin hotz.

    Apreciază

  6. Anonim
    27/01/2013 la 14:15

    Hai,mai ca regele a venit in pielea goala si a plecat cu trenul plin…si mare branza nu a facut….comunismul a distrus aproape tot ce era uman….toti au facut doar ca sa-si vada interesele satisfacute…..si atat.
    Vai de biata Romanie…

    Apreciază

  7. merisorul
    05/02/2013 la 11:47

    Acuzatia dvs. face parte din categoria: „cine nu-i cu noi, e impotriva noastra”. In loc sa veniti cu argumente ma acuzati de securism. E mai comod asa, nu ?

    Apreciază

  8. merisorul
    05/02/2013 la 11:50

    As vrea sa va reamintesc ca nu noi am cedat Basarabia in 1940 ci camarila lui Carol II, nu noi l-am arestat pe Maresal si am dat tara pe mana rusilor ci Mihai I. Dupa cum vedeti numai capete incoronate demne si onorabile.

    Apreciază

  9. merisorul
    05/02/2013 la 11:51

    Securist sau nu, bag mana-n foc pentru el ca nu ar fi pus la cale un 23 august.

    Apreciază

  10. merisorul
    05/02/2013 la 11:55

    Carol I nu a venit cu mana goala, domeniul Peles a fost cumparat din banii proprii ai casei de Hohenzollern. Plus ca nu a venit de capul sau, l-am rugat noi sa faca ordine in tara asta…

    Apreciază

  11. numacalca dotro
    20/01/2014 la 11:03

    LOL :)))
    Carol I era un amarat de ofiter in armata prusaca, sarac lipit pamantului. „Casa de Hohenzollern” nu a existat inainte sa fie adus in Romania (cu mana in fund).

    Apreciază

  12. 15/03/2014 la 10:23

    Vai mama voastră de trădători, din fericire toată propaganda voastră republicană sună precum toaca la urechea surdului. Oricât de neștiutori de istorie sau de politică am fi noi românii, nu trebuie decât să aruncăm o privire-n jur, la monarhiile europene, la standardele de viață sau la nivelul cultural a acelor state, și propaganda voastră pălește.

    Apreciază

  1. No trackbacks yet.

Comentaţi