Elveţia, ţara copiilor-sclavi

Există, în societatea modernă, ţări despre care e bine să eviţi a scrie critic. Sau dacă totuşi o faci, trebuie să-ţi alegi foarte atent cuvintele pentru a nu cumva să deranjezi prea mult. Să nu sari peste un anumit nivel… Una dintre acestea este Elveţia. „Ţara Cantoanelor”, liniştita patrie a bogatelor instituţii financiare, tărâmul unde populaţia trăieşte la un standard economic şi democratic mult superior celorlalte state occidentale. Ei bine, tocmai datorită acestei descrieri oficiale a Elveţiei şi a faptului că blogul acesta (foarte comentat în ultima vreme) se numeşte „Istoria Incomodă”, am să vă prezint adevărata faţă a statului elveţian, un tablou incredibil de cinic, terifiant şi crud, necunoscut multora datorită „tăcerii”  vinovate a societăţii elveţiene.

Odată cu lansarea expoziţiei foto: „Verdingkinder Reden” (copii contractelor povestesc), care a făcut turul Elveţiei, opinia publică mai tânără a luat la cunoştinţă oficial şi oripilant, despre o practică a statului elveţian, care s-a întins vreme de peste un secol. Începută în jurul anului 1830, ea s-a încheiat legal abia în 1960 ! Despre ce a fost vorba: o trăsătură comună a vieții elvețiene din această perioadă, era folosirea copiilor la muncile din agricultură. În primul rand a copiilor din familiile sărace din orașe, care erau scoşi cu forţa de lângă părinții lor, de către autorități și trimişi pentru a lucra în ferme. Soarta aceasta o aveau şi copii din orfelinate, la mare „căutare” fiind fetiţele.

Mulți dintre ei erau bătuți în mod regulat și abuzaţi sexual în familiile unde erau trimişi. Având o educație precară, ca adulți aveau puține șanse de a se descurca individual în societate. Abuzurile suferite în copilărie au lăsat asupra lor urme adânci, transformându-i în persoane incapabile de a trăi într-o comunitate. Cu toate acestea, autoritățile, insistau că acționează în interesul copilului. Unii copii au rămas şi după vârsta majoratului în familiile de fermieri, dar au fost folosiţi tot la muncile agricole, într-o epocă în care, agricultura elveţiană nu era mecanizată, și o mare parte din muncă se presta manual.

Erau puţine cazurile în care aceşti copii nu reprezentau decât animale de povară pentru familiile respective. Cel mai des ei nu au fost acceptaţi de către familiile în care au fost plasaţi. Nu aveau voie să mănânce la aceeaşi masă, primeau foarte puțină mâncare, unii au fost chiar forțați să doarmă în beci sau hambar. Bătăile erau un eveniment normal, cotidian. Cercetătorii şi istoricii elveţieni (foarte puţini au abordat subiectul) au estimat un număr de aproximativ 10 000 de copii, plasaţi anual, din 1830 şi până în 1960 !

Dl. Peter Weber este una dintre victimele acestui sistem de muncă în sclavie a copiilor. El a declarat: „Într-o dimineață, când aveam patru ani, mama m-a dus cu trenul la țară, într-o fermă. Acolo mi-a spus: va trebui să locuieşti aici, de acum. Cred că acela a fost momentul în care mi-am pierdut încrederea în oameni, am lucrat de la început, m-au lovit aproape în fiecare zi, a fost îngrozitor. Copilăria mi-a fost furată ! Imaginați-vă, cineva îşi duce copilul de patru ani departe și-l dă unor străini… Cred că cel mai rău lucru nu a fost munca inuman de grea pentru un copil, ci bătăile, lipsa afecţiunii, şi faptul că nu aveai nimic al tău, personal.” Acum, dl. Peter Weber are 56 de ani, nu a reuşit să-şi întemeieze o familie, trăiește singur, unicul său prieten fiind un câine. Singura lui satisfacţie este că, în sfârşit, drama trăită de el şi alte sute de mii de copii, a fost prezentată opiniei publice.

În 2011 a fost lansat filmul artistic elveţian „The Foster Boy”, în care este descrisă viaţa unui orfan şi a unei fetiţe dintr-o familie săracă, aruncaţi de autorităţile elveţiene într-o astfel de fermă. Scandalul provocat în societatea elveţiană, dar şi în opinia publică din multe alte ţări, a determinat oficialităţile elveţiene, în 2012, să-şi ceară public scuze faţă de copii-sclavi care şi-au trăit dramele în Elveţia. Viaţa îşi continuă cursul normal, societatea elveţiană este considerată una dintre cele mai democratice, drepturile omului sunt pe deplin respectate, „Ţara Cantoanelor” continuă să prospere…