Poezia batjocorită a unui martir

Pe Radu Gyr l-am citit şi mi-am plecat fruntea în faţa suferinţelor îndurate de o mână de om, cu talent de geniu şi suflet curat, românesc. L-am citit uneori cu lacrimi în ochi. Nu de milă sau compasiune, ci de recunoştinţă pentru că a existat ! Scrijelite în săpunul închisorilor sau memorate ani în şir, pentru a fi aşternute pe hârtie apoi, poeziile lui Radu Gyr au în ele toată durerea nerostită a neamului românesc, târât în mocirla înroşită de sângele iadului comunist.

Aud, mai nou, că citirea unor versuri de Radu Gyr a devenit motiv de critici şi batjocură. Jigodii fără suflet, cu bale scurgându-se printre colţii nesătui, cu ochi injectaţi de o furie oarbă şi bine remunerată, cârpe murdare de tălpile pantofilor scumpi ale stăpânilor, îşi permit să batjocorească poezia unui martir, care a suferit 25 de ani prin temniţe şi a scris ce ei nici nu aveau curajul să gândească. Ce fel de slugă ordinară trebuie să fii ca să faci asemenea crimă ? Cum e să-i arunci iar poezia lui Radu Gyr după gratii ?

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!