Prima pagină > CanCan Istoric > Ecaterina cea Mare, ţarina nimfomană

Ecaterina cea Mare, ţarina nimfomană

Ecaterina a II-a (Ecaterina cea Mare) (n. 1729 — d. 1796) a fost o celebră ţarină a Imperiului Rus. După unii istorici, era isterică, nimfomană şi practicantă destoinică a perversiunilor sexuale.

Născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, era fiica prinţului Charles d’Anhalt Zerbst. La vârsta de 14 ani călătoreşte cu mama sa la Sankt Petesburg. Fusese invitată de Elisabeta I-a, împărăteasa Rusiei, o alcoolică la numai 35 de ani, obsedată de cele 15000 de toalete şi 5000 perechi de pantofi care-i umpleau dulapurile. Şi cu un număr impresionant de amanţi. Tânăra Ecaterina era botezată în credinţa ortodoxă şi învăţase limba rusă. Fusese „arvunită” prinţului Petru, moştenitorul tronului, aranjament convenit între familii. Petru era foarte urât, avea faţa „cioplită” de urmele unei variole şi un alcoolic notoriu. Nu-l interesau decât soldăţeii de plumb şi vorbea doar în limba germană. Cei doi fac nunta la 21 august 1745. Ecaterina avea 16 ani, iar Petru, 17.

Chiar în noaptea nunţii, tânăra prinţesă trece printr-un şoc emoţional care-i va schimba fundamental viaţa sexuală. Îmbrăcată într-o cămaşă de noapte roz, mireasa îşi aşteaptă soţul timp de mai multe ore. De abia în zori, Petru îşi face apariţia, beat mort. Viitoarei împărătese nu-i mai rămâne decât să se culce. Situaţia continuând, Ecaterina intră la idei şi încearcă să afle ce se întâmplă cu soţul ei. Petru suferea de aceeaşi malformaţie a penisului ; o fimoză ce-i provoca dureri insuportabile în timpul unui contact sexual ! Forţată de această formă de castitate a soţului, dar şi datorită apetitului sexual greu de satisfăcut, Ecaterina îşi începe periplul amoros, prin prohaburile unui număr impresionant de bărbaţi :).

Primul sau amant este Serghei Saltikov, un tânăr nobil de 26 de ani. Ecaterina începe să-şi facă griji: ce va face dacă va rămâne însărcinată ? Cu ajutorul unor complici, îl imbată pe Petru şi acesta este operat de un medic sub o masă, în stare de inconştienţă din cauza alcoolului :). Observând, într-un târziu, că a scăpat de chinuitoarea fimoză, Petru găseşte drumul spre patul soţiei sale îndeplinindu-şi obligaţia conjugală. Nici măcar nu observă că soţia sa nu era virgină, dar ce mai conta :). Din amorul Ecaterinei cu Serghei Saltikov se naşte un băiat, Pavel Petrovici, recunoscut oficial de Petru. Îndeplinindu-şi datoria sexuală, Serghei Saltikov este trimis de Ecaterina în străinătate, fiind înlocuit imediat de un nobil polonez, Stanislas Poniatowski, în vârstă de 23 ani. Petru, descoperind plăcerile adulterului,  face şi el rost de o amantă pe gustul său: Elisabeta Vorontova era şchioapă, cu faţa ciupită de vărsat, dar cu un temperament de foc în pat. 🙂 După 4 ani de prestaţii în patul împărătesei, Stanislas Poniatowski este evacuat în Polonia.

Îşi face intrarea în viaţa ei un al treilea amant. Strălucit ofiţer de cavalerie la numai 25 de ani, Grigori Orlov era beţiv, fustangiu, cu un corp atletic. Pe lângă aventurile sexuale Ecaterina mai avea o ambiţie: să devină stăpâna absolută a Imperiului Rus. Petru urcase pe tron după moartea Elisabetei şi luase numele de Petru al III-lea. Ecaterina, cu ajutorul lui Orlov, intră în contact cu o serie de înalţi ofiţeri din armata imperială şi impreună cu aceştia complotează împotriva soţului ei. Petru, beat criţă, este închis în iunie 1762 într-o fortăreaţă de lângă Sankt Petesburg. Din porunca Ecaterinei, tatăl lui Orlov îl sugrumă şi ea devine Ţarina Rusiei, fiind incoronata in septembrie 1762. Amantlâcul ei cu Orlov va dura 13 ani. Plini de pasiune la început, rutina erodându-le relaţia mai apoi. În cele din urmă se instalează plictiseala. La despărţire îi face cadou palatul Gatcina împodobit cu fresce erotice, mobilă ornată cu „mădurale” în erecţie şi vagine, iar sculpturile reprezentau acte sexuale în cele mai ciudate poziţii…

Dar nimfomana ţarină nu putea sta fără bărbat viril în patul imperial ! 🙂 Aşa că îl „pescuieşte” pe Alexei Vasilcikov. Ea ajunsese la 43 de ani, el era un ofiţer în vârstă de 28 de ani. Lipsită de cel mai elementar simt al pudorii, îl instalează oficial în palat, cu funcţia de amant :). După scurt timp acesta nu-i mai poate satisface pretenţiile tot mai bizare. Aşa că renunţă la serviciile lui.  Drept recompensă, pentru „fanteziile” îndurate, îi oferă 100.000 ruble, un palat în Moscova şi o rentă anuală de 20.000 ruble.

Acum, la 45 de ani, Ecaterina reuşeşte să cunoască dragostea adevărată ! Numele marei sale iubiri a fost Grigori Potemkin, un ofiţer de armată care era cu 10 ani mai tânăr decat ea. Foarte inteligent, cultivat, acesta se comporta ca un consilier priceput şi foarte activ. Afecţiunea ei nedisimulată faţă de el a dat naştere la zvonuri privind o posibilă căsătorie secretă. 1776 este anul în care legaturile intime dintre cei doi iau sfârşit, dar Potemkin ramâne marea ei dragoste şi cel care va selecta toţi amanţii ţarinei.

La rând vine Petru Zavadovski, un ucrainian de 37 de ani. Totul va intra de acum într-o sarabandă nebună a orgiilor cu relaţii de scurtă durată. Zavadovski nu va „dansa decât o vară”, dupa care îl concediază cu o rentă anuală de 50000 ruble.  Înlocuitor este Simon Zorici, 32 de ani. Simon este atât de fericit că a fost acceptat în patul Ecaterinei încât donează cele 100.000 ruble, primite cadou, lui Potemkin. „Proxenetul” ţarinei Rusiei le acceptă, creând astfel un precedent de care vor ţine cont toti viitorii amanţi. 🙂 Urmează, pentru 1 an, Ivan Rimski Korsakov, 24 de ani, care-i lasă locul încălzit, in 1779, lui Aleksandr Sanskoi. Ecaterina, avansând în vârstă, nu-şi mai ascunde aventurile, nici gustul pentru barbati din ce in ce mai tineri şi perversiuni tot mai groteşti. Mai apare şi Alexandr Iermalov de 31 de ani. Acesta primeşte la despărţire 130.000 ruble, pentru efortul depus…

Anul 1789, Ecaterina are 60 de primăveri. 🙂 Deformată de obezitate, cu părul albit, decrepită şi cu picioarele umflate, ţarina nu se lasă ! Aventurile ei sexuale continuă în ritm alert :). La 67 de ani, înainte de a muri, ea şi-a putut face remarcabilul bilanţ erotic: 1 soţ, 14 amanţi tineri, o mulţime de relaţii pasagere. Totalul cadourilor făcute la despărţire, 92.820 milioane de ruble !

Categorii:CanCan Istoric
  1. roxana pulpea
    23/10/2012 la 14:26

    TREBUIE SA SCRII SI EXACT CE PERVERSIUNI FACEA IMPARATEASA.SUNT CHIAR CURIOASA.

    Apreciază

  2. merisorul
    23/10/2012 la 14:48

    Sincer nu prea sunt curios, dar daca te pasioneaza subiectul da-mi un mail si cum aflu iti trimit detalii… 🙂

    Apreciază

  3. petre
    02/08/2023 la 12:37

    ba roxana tu esti rea de musca..

    Apreciază

  1. No trackbacks yet.

Comentaţi