Ororile Aliaţilor – introducere

Despre ororile naziştilor, japonezilor, ungurilor, italienilor şi celorlalte armate care au luptat alături de Axă in WWII, s-au scris mii dacă nu zeci de mii de pagini. Tot globul pământesc s-a îngrozit şi a fost oripilat de nume ca Hitler, Mussolini, Hirohito, Goebbels, Himmler, Mengele, etc. Memoria colectivă este bântuită în continuare de: holocaust, Auschwitz-Birkenau, Dachau, Manciuria, Nanjing, şi multe alte nume ale terorii, măcelului şi exterminării. Nimeni şi nimic nu le poate justifica ! Toate aceste monstruozităţi au fost adevărate şi aparţin „învinşilor”.

Ce facem, în schimb, cu acelaşi tip de manifestări: masacre, crime oribile, lagăre de concentrare, venite din tabăra „învingătorilor” ? Cu ce sunt ele mai prejos, mai inocente, mai puţin condamnabile ? De ce violatorul sovietic este mai bun decît cel japonez ? Sunt masacrele naziştilor mai oribile decât cele ale englezilor ? Lagărele de concentrare păzite de americani au fost mai „umane” faţă de cele naziste sau japoneze ? Nu cred…

De ce „învingătorilor” li se uită, sau se încearcă a fi justificate, aceleaşi fapte îngrozitoare, oribile, în care specia umană este batjocorită în cel mai josnic mod ? Doar pentru că „învingătorii scriu istoria” ? Această sintagmă nu este corectă în primul rând pentru respectul faţă de adevăr. Trăind în lumea amăgitoare a minciunii, nu putem deveni mai buni. Femeia germană violată şi cu sânii tăiaţi de baioneta soldatului rus, copiii japonezi arşi în incendiile americane, bătrânii morţi sub clădirile prăbuşite, prizonierii maltrataţi în lagărele aliate, nu diferă cu absolut nimic faţă de ororile celeilalte tabere.

Adevărul trebuie cunoscut în totalitate, chiar daca de multe ori poate fi incomod !