De ce nu ne-aţi lăsat să vă iubim ? (3)

Partea a 3-a este dedicată, integral, unui eveniment care a zguduit societatea românească interbelică din temelii. În legătură cu acest moment dramatic, v-aş ruga să faceţi un exerciţiu de imaginaţie: ce s-ar întâmpla dacă aceste fapte s-ar fi întâmplat în Parlamentul Israelian (Knessetul), iar autorii lor ar fi membrii minorităţii româneşti din Israel ?

Cum presa relatează despre un atac terorist, autorii sunt numai arabii, oriunde în lume. Dar ce te faci cu terorismul din România ? Ţară paşnică, cu o populaţie fără antecedente extremiste sau revizioniste, România a cunoscut şi ea oroarea atentatelor teroriste ! Era ziua de 8 decembrie 1920, când „dispozitivul exploziv artizanal plasat în sala Senatului României i-a ucis pe Ministrul Justiţie, Dimitrie Greceanu, decedat la spital şi pe senatorii Demetriu Radu, (Episcop greco-catolic de Oradea Mare, ucis pe loc), Spirea Gheorghiu (decedat la spital). În urma atentatului au fost şi mai mulţi răniţi printre care preşedintele Senatului, Constantin Coandă”.

Hai să vedem cine au fost autorii acestei teribile acţiuni  împotriva statului român şi motivaţia ei. Să începem cu liderul grupului terorist, tov. Max Goldstein (1898–1924), evreu născut în Bârlad, mutat apoi în Bucureşti, unde a devenit simpatizant al comunismului şi anarhismului. Evreul Max Goldstein avea convingerea „revoluţionară” că doar prin atacuri teroriste, comunismul va triumfa în ţara noastră. Autorităţile îl condamnă la 10 de puşcărie dar evadează (?) şi fuge la ruşi, în Odesa. Stă o perioadă ascuns acolo. Apoi revine în România, având scopuri precise şi un important suport financiar.

Evreul Max Goldstein îşi formează un grup de acţiune, din care făceau parte Saul Osias şi Leon Lichtblau, amândoi evrei „patrioţi”. Teroriştii evrei încep să facă experimente cu explozibil, în care tov. Max Goldstein îşi pierde un braţ pe care-l înlocuieşte cu o proteză metalică, devenind „omul cu cîrlig”. Dar nimic nu-i poate împiedica să slujească terorismul bolşevic pe teritoriul României ! Ei încearcă, în noiembrie 1920, să-l asasineze pe ministrul afacerilor interne din acea vreme, Constantin Argetoianu. Calculul matematic şi orientarea în spaţiu nu erau, se pare, punctele forte ale evreilor terorişti, aşa că rezultatul va fi dezamăgitor, bomba distrugând doar partea neocupată a vagonului de trenul vizat, între staţiile Chitila şi Ciocăneşti.

Grupul teroristo-comunist evreiesc nu renunţă. Şi vine fatidica zi de 08.12.1920. Îndrumaţi şi organizaţi de un alt evreu, Abraham Grinstein din Odesa, cei 3 detonează bomba în Senatul României ! Complicităţile au rămas la stadiul de presupuneri legate de grupul celor 11 comunişti evadaţi în acea perioadă de la Jilava. Ei fuseseră condamnaţi pentru distribuire de manifeste şi de broşuri de propagandă bolşevică la Chişinău şi propagarea revolutiei bolşevice în Romania. Evreul Max Goldstein, principalul autor al atentatului, fuge în Bulgaria imediat după atentat. Este prins în octombrie 1921, când încerca să reintre în ţară pe la Rusciuk (!).

„…Din incinta se desprind, indreptandu-se spre banca ministeriala, domnii Greceanu si Valeanu (ministru al Lucrarilor Publice si Comunicatiilor); domnul general Coanda, presedintele Senatului, urca spre fotoliul prezidential. In acel moment, o detunatura ingrozitoare rasuna in incinta, cutremurand zidurile si aruncand in aer cateva pupitre. O panica neinchipuita se produce, tipete si strigate de salvare rasuna, in vreme ce intr-un lac de sange, doi senatori sunt scosi afara. ..corpul de garda opreste iesirea celor aflati inauntru”, deoarece, in primele momente, s-a crezut ca bomba fusese aruncata chiar atunci, dinspre bancile rezervate publicului. – ziarul Adevărul

Câteva amănunte: bomba a fost construită din 2 obuze de mortier germane model 1916, toată operaţiunea a avut loc în locuinţa arhitectului evreu Lichtblau (nu avea nici o legătură cu teroriştii, copii lui erau simpatizanţi bolşevici). Experţii au stabilit că obuzele au fost introduse unul în altul, obţinându-se un focos dublu de care au fost legate două fire ce duceau la o baterie şi la un ceas deşteptător, aceste din urmă elemente fiind conectate în serie. Evreii Goldstein, Saul Osias şi Leon Lichtblau au ţinut o scurtă consfătuire datorită unei diferenţe de păreri, Osias şi Lichtblau opinând că ar fi mai potrivit scopului şi mai moral (!)  să atace sediul Siguranţei. Goldstein i-a contracarat cu argumente susţinând că „mult mai moral este atacarea oligarhiei române în propria casă, care va fi şi coşciugul ei, Senatul”. În cele din urmă i-a convins cu aceste cuvinte: „aceasta este misiunea mea”.

Goldstein a crezut că în acea zi urma să fie o şedinţă excepţională a plenului Senatului cu participarea Regelui şi a guvernului Averescu, hotărând să profite de ocazie. Spre seară, Leon Lichtblau a ieşit după informaţii. Veştile nu erau chiar cele aşteptate: scăpaseră şi Regele(care nu venise) şi Averescu(care întârziase 5 minute), erau 6 morţi sau răniţi, ceilalţi(miniştri şi senatori) alegându-se doar cu o spaimă de moarte. Lui Goldstein nu i-a venit să creadă că existau supravieţuitori. Deşi simţea că agenţii Siguranţei sunt tot mai aproape de el, a stat în Bucureşti încă patru zile ca să afle bilanţul exact de morţi şi răniţi şi, mai cu seamă, de ce este atât de redus: un obuz nu explodase…

La 28 Iunie 1922 evreul Max Goldstein a fost condamnat la muncă forţată pe viaţă. Ceilalţi inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse până la10 ani de muncă forţată. Sentinţele au fost pronunţate după 125 de şedinţe. Max Goldstein a murit în 1924 de pneumonie în închisoarea Doftana.

 

va urma