Cine erau „târtanii” ?

În România, se foloseşte uneori cuvântul „târtan”. Deseori auzi, mai ales prin părţile Moldovei, expresii de genul: „Nu fii târtan” sau „Băi, târtane”, etc. Cei care-l folosesc nu cred că-i cunosc definiţia care apare în Dex, sau poate o ştiu şi tocmai de aceea îi dau conotaţii jignitoare: „mârlan”, „gherţoi”, etc :). Apelând la „instrumente” istorice, vom încerca să desluşim adevărata definiţie a „târtanului”, cum, când şi unde a apărut el. Cuvântul a apărut pe la sfârşitul sec. XVIII şi derivă din germanul „unterthan” (supus). Era o perioadă grea, ca multe altele, pentru Ţările Române, supuse turcilor, cu domni fanarioţi, ocupaţi cu jupuirea populaţiei şi în care consulii marilor puteri se bucurau de o mare autoritate. La începutul sec. XIX, încep să năvălească evreii în Ţările Române, cu predilecţie în Moldova. Adulmecând posibilitatea unui profit uşor, ei invadează ca lăcustele, în valuri succesive, localităţile din nordul Moldovei pentru ca, mai târziu, să se extindă peste tot. Mai ales după 1829, îi găsim în orice localitate românească.

Iată cum prezintă marele istoric A.D. Xenopol această pacoste căzută pe capul poporului român: „Această respingere a străinilor şi deci şi a Evreilor, care erau fiecare „ein oesterichischer Untertan” (supus austriac n.a.), din care românii au scos apelativul cel nu prea binevoitor al Evreilor de „Târtani”, îşi avea motivul de a fi, în proteguirea afară din cale a supuşilor din partea consulilor lor. În documentele timpului găsim arătate, pentru Moldova, pricinile de ură contra străinilor, care se pot aplica din cuvânt in cuvant şi la Muntenia. Domnul Moldovei, loan Sandu Sturza se jăluieşte într-un rând Porţii contra străinilor, mai ales Evrei ce au năvălit tot mai mulţi în ţară dela războiul din 1806 – 1812 încoace. Ei fiind foarte protejaţi de consulii lor, fac toate nelegiuirile nepedepsiţi. Aceşti străini au deschis pretutindeni prăvălii, au cumpărat proprietăţi, grădini, vii, fiind ingăduiţi a o face de către domnii Greci (fanarioţi n.a.) care aveau interes a sta bine cu consulii ; mai luaseră încă în arendă, cu preţuri de râs, moşiile mănăstirilor ; împrumutaseră cu amanet (ipotecă) pe pământuri cu dobânzi neauzite, luându-le apoi, la neplată, amaneturile în proprietate, fără a respecta formele prevăzute de legile ţarei. Dădeau falimente frauduloase acoperite de consuli, care aveau singuri căderea de a se amesteca în asemenea treburi, sărăcind astfel pe naţionali.

Moldovenii văzând ce bine le merge supuşilor, se fac şi ei pe întrecutele supuşi străini, scăzând venitul ţării şi putându-se opune cu obrăznicie la toate ordinele domneşti. Moldovenii cari trec în ţările vecine nu capătă nici o dreptate, dacă rămân ca Moldoveni. Ei trebuie şi acolo să se facă supuşi, pentru a o căpăta ; iar când străinii vin în Moldova, ei pun mâna pe toate, ca la ei acasă, şi fac tot ce vor si cum vor ; ei trăiesc neatârnaţi, fiind totdeauna siguri de a fi protejaţi de consulii lor. Evreii însă care se înmulţiseră în Moldova, în urma necontenitei lor imigrări în această ţară, încep a-şi revărsa preaplinul lor în Muntenia şi ei prind a se aşeza în oraşele muntene şi mai ales în Bucureşti. Această sporire a numărului lor ajunge a deştepta îngrijirea ocârmuirei muntene care înştiinţează pe consulul prusian, că nu va mai învoi aşezarea de Evrei veniţi din Moldova în Bucureşti.” (A. D. Xenopol – ISTORIA POLITICĂ A ŢĂRILOR ROMÂNE DELA 1822 -1848, p.66)

Obrăznicia evreilor este subliniată de cuvântul „târtan” şi în Dex, unde găsim definiţia următoare: „…cînd îi luai din scurt, strigau: Oivei ! Oesterreichischer unterthan ! (adică „supus austriac”). Românul, cu sarcasmul lui, tot auzindu-i strigând unterthan, a zis un Tîrtan. Epitet plin de dispreţ la adresa Jidanuluĭ: măi Tîrtane !” 🙂 Aşa că, aviz celor care folosesc epitetul „târtan”, Elie Wiesel şi Radu Ioanid vă pot acuza imediat de antisemitism, sau chiar de pogrom…