Regele care şi-a scos ţara la tarabă (2)

Actul de la 23.08.1944 necesită o cercetare mai aprofundată, el reprezentând punctul de pornire al procesului de comunizare al României. Responsabilitatea îi aparţine în totalitate regelui Mihai I, iar transformările majore suferite de poporul român în următorii ani, cu tot sângele curs, îi pătează mâinile suveranului. Practic, la 23 august Mihai I şi-a aruncat ţara, căreia îi datora însăşi existenţa, la picioarele hoardelor bolşevice. Fără să negocieze prevederile unui armistiţiu convenabil pentru naţie, bazându-se doar pe bolşevicele promisiuni, Mihai I, regele României, a aşezat poporul român sub talpele cizmelor lui Stalin.

Şeful Statului Major britanic Allen Brootie, susţinea că prin actul regelui de la 23 August 1944, România a deschis larg porţile sovieticilor, contribuind direct la ocuparea Europei de Răsărit de către aceştia. România nu trebuia să capituleze înainte de a fi semnat un armistiţiu. Acest armistiţiu trebuia semnat doar de mareşalul Antonescu, aflat în negocieri cu aliaţii. De altfel Mareşalul reuşise impunerea a 3 condiţii esenţiale pentru ţară lui Stalin: 1 – Guvernul român acordă armatei germane un termen de 15 zile pentru părăsirea României. 2 – Valoarea despăgubirilor de război să fie fixată în raport cu greutăţile financiare ale României şi de situaţia ei economică. 3 – Să se respecte o zonă liberă, în care guvernul român să funcţioneze nestânjenit de trupe străine. Conştient de valoarea unui armistiţiu cu Mareşalul în acel moment al războiului, Stalin le acceptase.

Marele istoric Gheorghe Brătianu, mort la Sighet, declara în 1946: „În ziua de 23 august 1944, dimineaţa am fost trimis la Snagov de către şefii partidelor de opoziţie (PNL, PNŢ, PSD, n.a.) care mi-au dat însărcinarea să vorbesc cu domnul mareşal pentru încheierea imediată a armistiţiului. (…) În timpul cât se discuta, domnul Mihai Antonescu şi domnul mareşal au avut iniţiativa unei audienţe la Palat şi chiar s-a telefonat, fiind eu de faţă, acolo, în acest scop. Domnul mareşal mi-a cerut asentimentul scris al şefilor de opoziţie pentru ca să încheie armistiţiul în condiţiile care erau cunoscute şi mi-a spus, îmi aduc aminte, că dacă va obţine acest asentiment în scris, indiferent de părerea nemţilor, el va încheia armistiţiul.

Mi-a cerut să-i aduc răspunsul scris înainte de ora 15. Eu l-am asigurat că-l voi aduce înainte de ora 15. M-am înapoiat la Bucureşti. A survenit o oarecare întârziere până să se poată întruni cei trei şefi de partide. Am comunicat acestora răspunsul domnului mareşal. Au fost de acord să dea asentimentul în scris, ce urma să se dea în cursul zilei. Dar m-au autorizat să comunic mareşalului înainte de ora 15 că poate face  uz de  acest asentiment în audienţa de la ora 16 la Palat .  Când  am fost la Snagov mi s-a spus  de întrevederea cu ministrul german Clodius şi ştiu că era vorba ca domnul mareşal să semneze armistiţiul.”

Regele Mihai: Pregatirile pentru 23 august incepusera deja de la sfarsitul lui 1942. In pofida dictaturii lui Antonescu, partidele politice traditionale din Romania “partidele istorice” fusesera lasate in pace, si nu fusesera desfiintate, iar noi aveam contacte multiple cu ele.(…) cu vreo doua zile inainte de 23 august. Discutam despre necesitatea de a-i cere lui Antonescu sa declare armistiu si sa iasa din razboi, nu stabilisem inca o data precisa, cand am hotarat in cele din urma data de 26 august.(…) Doctorul a venit in fuga la noi si ne-a spus : “am auzit ca Antonescu pleaca pe front poimaine!” iar noi am inteles imediat ca trebuia sa facem ceva de urgenta. M-am intors imediat la Bucuresti si i-am adunat pe toti cei cu care vorbisem si i-am informat. Asa am ajuns sa actionam pe data de 23 august. (păi cum majestate, fără negocieri, fără nici cel mai elementar plan de armistiţiu, aşa se predă o ţară ? n.a.)

Am decis ca eu sa-l convoc pe Antonescu in audienta ca sa ii explic ce se intampla si sa vedem ce este de facut fiindca rusii sunt la Nistru. Apoi am avut o convorbire de doua ore cu [Maresalul Palatului] Generalul Constantin Sanatescu, si am pus la punct detaliile, hotarand ca daca Antonescu refuza, sa-l arestam. Cand a venit Antonescu, dupa multe discutii, i-am spus ca trebuie sa facem ceva ca sa oprim razboiul, iar Generalul Sanatescu i-a spus, “Daca tu nu poti, lasa pe altcineva s-o faca!” iar Antonescu s-a intors spre el si i-a spus, de fata cu mine, “Cum, sa las tara pe mainile unui copil?” In cele din urma, cand Antonescu ne-a spus ca refuza clar sa declare armistiu, am folosit o parola pe care o stabilisem dinainte, rostind cu glas puternic, “Imi pare rau, dar nu mai pot face nimic!” iar in acel moment in incapere au intrat trei subofiteri si un capitan care l-au escortat pe Antonescu si l-au inchis intr-o incapere din cladirea in care ne aflam.” (interviu cu Mihai I, Europa Liberă, 13.08.2009)

Numai că, probabil datorită vârstei şi trăirilor intense, regele încurcă nişte detalii foarte importante ! Secretarul particular al regelui, Mircea Ioaniţiu, consemnează: „Cert este că în dimineaţa de 23 August, am fost trezit  din somn de telefonul lui Mihai Antonescu, care cerea ca regele să-l primească pe el şi pe mareşal în audienţă în acea zi”. (aşadar nici prin gând să-l cheme regele…n.a.) La 13.10.1944, generalul Aurel Aldea, mărturiseşte: „ Ziua de 23 August, o zi de salvare pentru ţară, ne-a găsit nepregătiţi din punct de vedere tehnic. Lovitura de stat era plănuită pentru 26 August, dar, în dimineaţa zilei de 23 August, am fost informat de rege că în după-amiaza aceleiaşi zile el va acorda o audienţă mareşalului Antonescu şi lui Mihai Antonescu…

Mareşalul Antonescu a comunicat, în cursul audienţei, decizia sa de a încheia armistiţiul, adăugând că el a şi vorbit cu ministrul Clodius în legătură cu aceasta. Aceasta ar fi avut drept urmare ocuparea întregii ţări de către nemţi şi, poate, arestarea şi deportarea regelui şi a celor ce sprijineau acţiunea sa. Audienţa la care participa şi generalul Sănătescu, a fost brusc întreruptă de rege, care pentru câteva minute, a venit să ne comunice nouă celor ce rămăsesem într-o cameră alăturată, decizia de armistiţiu a mareşalului. După ce ne-am sfătuit puţin, am ajuns la concluzia că, fără să mai aşteptăm ziua de 26 August, şi cu riscul vieţii, trebuia să-l arestăm imediat pe mareşal şi pe Mihai Antonescu.”

Iuliu Maniu : „În seara de 22 August 1944, mareşalul Antonescu a convocat pe ministrul german Clodius şi în prezenţa generalului Pantazi, ministrul de război, i-a adus la cunoştinţă că România a cerut armistiţiu.” Envoy Averell Harriman, ambasadorul american la Moscova în acele vremi, declara : „ Mareşalul Antonescu se decisese să încheie armistiţiul, numai că  i-a luat-o înainte regele”.

Ca să vezi, majestate, cum Mareşalul era hotărât să încheie armistiţiul negociat de el, iar alteţa voastră regală l-aţi arestat ! Care să fie adevăratul motiv ? Să-l găsim oare tot în jurnalul lui Mircea Ioaniţiu, care scria: „Îngrădirile pe care le pusese regelui erau umilitoare. El nu putea să-şi aleagă prietenii sau să numească demnitarii la curtea regală fără asentimentul mareşalului. Mareşalul considera pe regele Mihai drept un copil, incapabil să judece (…) Dacă-l lăsăm pe Ion Antonescu să facă el singur armistiţiul, ne va ţine iar sub papuc.” Interesant, nu ? Şi ţara, majestate ? Ţara asta pe care o iubeşti atât de mult, unde îşi avea locul printre orgoliile tale regale ?

Vreţi probabil să-i cunoaşteţi pe cei care făceau parte din complotul regal de îndepartare a Mareşalului şi oferirea ţării bolşevicilor. Să-l consultăm pe Aurică Simion şi lucrarea sa: „Insurecţia naţională antifascistă armată din August 1944”: „În noaptea de 13/14 iunie 1944 a avut loc, din iniţiativa P.C.R., o şedinţă conspirativă a reprezentanţilor săi, Emil Bodnăraş şi Lucreţiu Pătrăşcanu, cu reprezentanţi ai palatului şi armatei: generalii Constantin Sănătescu şi Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Dămăceanu, Ioan Moesonyi-Stârcea, Mircea Ioaniţiu şi Grigore Niculescu-Buzeşti. (…)  Emil Bodnăraş a prezentat planul partidului comunist, care prevedea răsturnarea prin forţă a dictaturii  militare-fasciste, scoaterea ţării din războiul hitlerist şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste. După vii discuţii, cei prezenţi au aprobat planul elaborat de P.C.R. Pentru pregătirea acţiunii armate s-a propus crearea unui comitet militar, din care să facă parte generalii Gheorghe Mihail, C. Vasiliu-Răşcanu şi colonelul Dumitru Dămăceanu. La 15 Iunie, generalul Constantin Sănătescu a comunicat acordul regelui cu privire la cele de mai sus.”

Cam acestea ar fi, succint, evenimentele care au precedat „măreţul act patriotic” al regelui Mihai I de la 23 august 1944. De reţinut că în timp ce românii mureau pe front, luptând contra ruşilor, regele lor îşi trimitea reprezentanţi să comploteze cu Emil Bodnarenko-Bodnăraş, emisar al Moscovei, paraşutat de ruşi în România! Dar nu-l interesa negocierea vreunui armistiţiu, important era să-l elimine pe Antonescu, ultimul obstacol în faţa bolşevizării României…

va urma